Ce spune premierul despre Rabla și Casa Verde

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la programele Rabla și Casa Verde, că vor fi analizate, în câteva zile, toate programele care țin de componenta de mediu și vor fi luate decizii, menționând că, personal, consideră că nu mai există capacitatea financiară pentru susținerea tuturor programelor.
'Nu există o decizie legată de suspendarea unui program sau al altuia. Dar e adevărat că am discutat, așa cum v-am precizat, la componenta de licitații care pot fi demarate, să suspendăm programele care se deschid în perioada următoare pe o perioadă de o lună, două, până le putem analiza impactul și până putem analiza dacă avem bani să le susținem. Pe de o parte, ne spuneți: vă rog să nu reduceți cheltuieli, că avem nevoie de oameni în administrație, vă rog să nu scădeți investiții, pentru că avem nevoie de investiții, dar vedeți și cu programele, dar nu merg lucrurile astea așa. Și atunci, vom analiza, în câteva zile, toate programele care țin de componenta de mediu și vor fi luate niște decizii în acest sens', a spus Bolojan într-o conferință de presă.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, România nu mai are capacitatea financiară să susțină toate programele care erau dedicate din bugetul de stat unor anumite componente economice.
'V-aș da un exemplu: avem componenta de panouri fotovoltaice. Personal, cred că, având mult mai puțini bani la dispoziție, trebuie să ne rezumăm strict la acele programe de susținere a unor direcții care rezolvă câteva lucruri. În primul rând, ne cresc capacitatea de a ne crește exporturile. Avem un deficit comercial foarte mare și, dacă venim cu un program de sprijin pe o componentă mai mică sau mai mare într-o anumită zonă economică, cred că trebuie să susținem firmele care exportă din România sau programe de genul acesta', a explicat Bolojan.
Potrivit premierului, trebuie susținute firmele la care dezvoltarea componentei de prelucrare a produselor agricole duce la scăderea importurilor.
'Avem niște importuri foarte mari în zone unde le-am putea înlocui și de ce să nu susținem un program 'Cumpără ceva făcut în România'?. Pentru că ne echilibrăm parțial bugetele comerciale sau susținem niște linii de finanțare care generează un plus de tehnologie, aduc tehnologii noi în România', a adăugat Bolojan.
Premierul a mai spus că în zona fotovoltaică s-a ajuns la 'niște dezechilibre foarte mari' în sistemul energetic.
Vizualizări: 378
Distribuie Trimite pe WhatsApp