Ce trebuie să mănânci când te simți obosit și fără vlagă

A venit toamna, temperaturile scad pe zi ce trece, ziua este din ce în ce mai scurtă, iar mulți oameni simt că sunt mai obosiți și lipsiți de vlagă. Dacă  întâmpini dificultăți de concentrare înseamnă că te confrunți cu probleme și trebuie să schimbi meniul zilnic pentru a recăpăta energia. 


Perioada de tranziție între sezonul cald și cel rece este una în care mulți oameni se plâng de lipsa energiei. Sunt zile întregi când parcă ne trezim mai greu, suntem mai mereu somnoroși și reușim cu dificultate să ne ducem la bun sfârșit obiectivele de zi cu zi. Trebuie să știm că există alimente care ne oferă un boost de energie și fac totodată bine sănătății.

Ouăle sunt alimente sățioase care ne ajută să căpătăm energia de care avem nevoie pentru întreaga zi. Sunt bogate în proteine, iar asta înseamnă că reprezintă o sursă constantă și susținută de energie. 

Consumul de cartofi dulci ne oferă un boost de energie atunci când avem nevoie. Organismul îi digeră încet, ceea ce îi face să fie o sursă constantă de energie, spune nutriționistul.

Bananele reprezintă una dintre cele mai bune surse alimentare de energie. Conțin carbohidrați complecși, potasiu și vitamina B6. Toate acestea contribuie activ la creșterea nivelului de energie.

S-a dovedit că antioxidanții din ciocolata neagră au multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi creșterea fluxului de sânge în întregul corp. Acest lucru ajută ca oxigenul să ajungă la creier și mușchi, îmbunătățindu-le funcțiile. 

Ajută la reducerea oboselii și îmbunătățirea stării de spirit. Ciocolata neagră conține, de asemenea, compuși stimulatori, cum ar fi teobromina și cofeina, care s-au dovedit a spori energia.

Merele sunt, probabil, cele mai populare fructe din lume și reprezintă o sursă bună de carbohidrați și fibre. Datorită conținutului bogat de zaharuri și fibre naturale, merele ne furnizează energie într-un mod lent și susținut și sunt fructe extrem de bogate în antioxidanți.

Vizualizări: 1,687

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: