Centru social de 70.000 de euro făcut preventiv la Berleşti

Comuna Berleşti va avea în viitor un centru social chiar în centru localităţii. Acesta va fi amenajat în sediul fostei primării din comună, iar lucrările vor începe în primăvară. Deşi în localitate nu au fost situaţii deosebite sau persoane care nu au unde locui temporar din diferite motive, investiţia se face preventiv.

Fostul bloc pentru specialişti din comuna Berleşti, aflat în paragină, a fost reabilitat în urmă cu câţiva ani şi acum găzduieşte administraţia publică locală. Pentru că fostul sediu al primăriei a rămas neocupat în totalitate, autorităţile locale s-au gândit să amenajeze aici un centru social.

Deşi până în acest moment în localitate nu a fost nevoie de o astfel de investiţie, centrul se amenajează preventiv. "Proiectul pentru centrul social a fost depus prin GAL şi valoarea investiţiei se ridică la 70.000 de euro. Se amenajează douăn camere, baie, bucătărie şi o sală de lectură. În primăvară încep lucrările aici. La parter fucţionează biblioteca comunală şi o centrală telefonică într-o cameră pe care le-am închiriat-o. Avem şi noi familii cu probleme, dar nu am avut cazuri să nu aibă unde să stea. Facem investiţia preventiv în cazul în care o să avem persoane care nu au un acoperiş deasupra capului", a precizat primarul Iulian Berlescu.

Vizualizări: 2,882

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: