Octavia Geamănu, probleme cu sarcina

Prezentatoarea Octavia Geamănu, cu origini în Gorj, a trecut prin perioade grele fiind nevoită să stea în pat mai bine de o lună. Octavia este însărcinată, iar medicii i-au pus un diagnostic ce a ţinut-o la pat.

Târgujianca Octavia Geamănu şi Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, vor deveni părinţi peste patru luni. Cei doi vor avea un băiețel. Din păcate, însă, Octavia a avut probleme cu sarcina și mărturisește că a  parcurs o perioadă destul de dificilă. “A trebuit să urmez un tratament mai complicat. Mai am 4 luni, abia aștept să vină în noiembrie, vreau luna asta. Mi-aș fi dorit să rămân activă, dar am avut probleme complicate. E o problemă pe care o au 80% din gravide. Din fericire, s-a descoperit la timp și se tratează acum. Am descoperit că am trombofilie și tratamentul este complicat. Am stat o lună și jumătate la pat ca să fiu sigură că e totul ok. Acum sunt bine. M-am rugat la Dumnezeu și nu m-a lăsat la greu”, a declarat Octavia la Antena 1.

Vizualizări: 2,521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: