Centrul de Zi, ocupat peste capacitate

Tot mai mulți tineri cu probleme sociale au nevoie de protecție statului. Așa se face că numărul celor care au ajuns în Centrul de zi a crescut considerabil în această perioadă. 

De la un an la altul, problemele sociale ale județului se înmulțesc. Acest lucru rezultă și din numărul tinerilor care au nevoie de protecție socială. Odată cu începerea anului școlar, tot mai mulți tineri au avut nevoie de ajutorul statului. Așa se face că la Centrul de zi s-a depășit capacitatea de 20 de locuri. În acest moment ajung zilnic la centru 32 de tineri care servesc masa și își fac temele. Cei mai mulți provin de la Liceului Teologic din Târgu-Jiu. „Avem aglomerat peste capacitate Centrul de zi. Sunt foarte mulți tineri care au probleme sociale și au nevoie de ajutor. Cei mai mulți beneficiari din centrul de zi învață la Liceul Teologic și sunt atât din municipiul Târgu-Jiu cât și din alte localități. Noi avem 20 de locuri și avem peste 30 de beneficiari. Facem față cu greu, dar avem noroc că tinerii merg la școală fie de dimineață, fie după amiază. Dacă ar apărea cazuri noi, nu știm dacă am face față”, a declarat Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului de Zi.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: