CEO trebuie să explice ale cui sunt benzile transportoare de la Roşia

Cariera Roşia din cadrul Complexului Energetic Oltenia funcţionează tot fără autorizaţie de mediu. Responsabilii cu mediul au cerut noi clarificări înainte de a emite documentul. Compania energetică trebuie să spună explicit care benzi aparţin carierei şi care ţin de termocentrala Rovinari. Asta pentru că unitatea minieră dă cărbune direct pe bandă la termocentrală după închiderea depozitului care funcţiona în zona blocurilor din Rovinari.

Comisia de analiză tehnică constituită săptămâna trecută la nivelul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a cerut noi clarificări de la Complexul Energetic Oltenia înainte de a emite o nouă autorizație de mediu pentru cariera Roşia. Unitatea minieră poate funcționa momentan fără autorizație de mediu, asta pentru că se află în procedura de solicitarea a uneia noi. "În urma analizei a reieşit necesitatea solicitării unor completări, în sensul în care fluxurile tehnologice de transport al cărbunelui pe benzile transportoare nu sunt bine definite. În sensul în care acolo există şi partea de termocentrală și partea de extracție cărbune. Trebuie văzut foarte clar condiţiile care se impun pe fluxul de transport al cărbunelui pe fiecare proprietar al benzii efectiv", a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.
Clarificările pe care compania energetică trebuie să le prezinte vor fi utile şi anul viitor când va expira autorizaţia de mediu şi a termocentralei Rovinari. "Trebuie să știm exact care este banda carierei, care este banda termocentralei, ce condiţii punem la unul, ce condiţii punem la altul, pentru că anul viitor urmează să vină la autorizaţia de mediu termocentrala Rovinari. Trebuie să știm de acum care bucată de bandă îi revine ca şi atribut, în sensul în care trebuie să o conformeze dacă constatăm că sunt neconformități", a mai explicat directorul APM Gorj
Autorizaţia integrată de mediu a termocentralei Rovinari are o valabilitate de 10 ani şi ultima a fost emisă în 2007. Conform responsabililor cu mediul, CE Oltenia a demarat deja procedurile pentru înnoirea autorizaţiei de mediu la termocentrala rovinăreană, prin contractarea unei societăţi atestată de Ministerul Mediului care să elaboreze raportul de amplasament.

Vizualizări: 1,608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: