Cercetat pentru părăsirea locului accidentului

La orele 16:45, Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin SNUAU 112 despre un eveniment rutier produs pe raza comunei Glogova, în care au fost accidentate 2 minore, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Din verificările efectuate poliţiştii au stabilit că şoferul, A.H., de 61 ani, din comuna Padeş, în timp ce conducea pe DJ 671-B, autoutilitara proprietate personală, în care transporta coceni, în localitatea Iormăneşti, din cauza neatenţiei în conducere a accidentat uşor două minore de 12 ani, părăsind locul faptei fără a anunţa evenimentul.

Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Motru pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma instituirii acţiunii „Năvodul”, şoferul a fost depistat pe raza oraşului Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Acesta a declarat că nu a observat faptul că a le-a acroşat pe cele două minore.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsirea locului faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie şi vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: