Andrei Chilimaiu aduce de câteva zile în atenţia publică Partidul Naţional Liberal cu toate problemele care-l macină. Chiliman, supărat rău pe Antonescu, îl consideră pe acesta principalul responsabil de situaţia duplicitară şi aproape lipsa de identitate în care a ajuns partidul. El crede că becalizarea partidului este ultimul lucru ce se mai putea întâmpla şi speră să scape cât mai curând şi de Becali, şi de Antonescu, prin coagularea unei mişcări de protest în rândul partidului care să explodeze la congresul din primăvară.

În mai multe ieşiri publice, Chiliman a adus în discuţie faptul că adevăraţii liberali sunt îngroziţi de perspectiva de a-şi pierde identitatea într-o alianţă contra naturii promovată şi năşită de Antonescu. Merge până acolo încât induce ideea unei acţiuni de recuperare a partidului, acţiune în care se bazează pe Călin Popescu Tăriceanu, indicându-l în acest fel pe Tăriceanu drept capul răscoalei din PNL. De mai mult timp cei doi, la care s-a alăturat şi Ludovic Orban, fac opinie separată în partid şi critică actuala conducere în frunte cu Antonescu. De multe ori mi-am închipuit că înadins fac acest lucru, că-şi doresc o excludere din partid pentru ca de pe margine şi eliberaţi de povara de a fi colegi cu Gigi Becali să renască un nou partid liberal în care “accidente istorice” gen Becali să nu mai aibă loc.

Se pare că Antonescu s-a prins de încercare, pentru că zilele trecute a declarat că nu va exclude pe nimeni din partid, iar trioul vocal la care s-au raliat şi alte personalităţi va fi umilit şi scos din funcţiune la congresul partidului, de unde speră să iasă tot el preşedinte. Dincolo de declaraţiile războinice pe care le fac cele două tabere din partid în vederea pregătirii trupelor care vor vota la congres mi se pare mult mai interesantă altă idee a lui Andrei Chiliman şi anume revenirea României la monarhia constituţională. El crede că doar în acest fel va fi servit interesul public, în sensul că un rege nu mai trebuie să se sprijine pe un partid ca să ocupe scaunul de la Cotroceni, pentru că acesta îi este rezervat pentru tot restul vieţii, iar după moartea sa scaunul revine moştenitorilor regali.

Personal nu cred că România va accepta revenirea la monarhie cu toate avantajele ei pentru că votanţii de azi sunt crescuţi într-o eră în care monarhia a fost abolită, chiar dacă de comunişti. Regele care ar trebui să exercite monarhia constituţională este o persoană aflată spre sfârşitul vieţii şi lasă în urmă nu un fiu, ci mai multe fiice din care probabil prinţesa Margareta va fi moştenitoarea. Altfel nu se explică de ce familia regală a renunţat la legea Salică ce permite doar unui bărbat urcarea pe tron.

Devine însă tot mai vizibil un alt cuplu regal, puternic contestat de unii şi anume prinţul Paul de România care pentru tron a mers până acolo încât a determinat-o pe soţia sa să nască la o vârstă la care ar fi trebuit să fie bunică. Fiul său, Carol, este aşa cum spunea şi tatăl său primul prinţ născut pe pământ românesc şi în eventualitatea  acceptării monarhiei existenţa acestuia va declanşa un adevărat război mediatic şi nu numai. Familia noastră regală are ea însăşi mari probleme de succesiune dacă ne închipuim că va mai reveni vreodată pe tron, deşi pentru a scăpa de nebunia indusă de o politică făcută de tot felul de ciobani poate ar merita încercat.