Cine a câştigat mai mult, Ciurel sau Ciobotărică?

Complexul Energetic Oltenia a dat publicităţii veniturile pe care le obţine directorul Diviziei Financiare, Laurenţiu Ciobotărică. Acesta are un venit net lunar de circa 18.000 de lei, la care se adaugă decontarea chiriei - 2.800 lei. Precizările vin ca replică la un articol în care se menţiona că veniturile acestuia ajung la 30.000 de lei pe lună. "Se observa ca salariul net este sub 20.000 lei si nu sunt alocate cheltuieli de protocol, respectiv venitul net nu poate ajunge la suma de 30.000 lei, aşa cum se menţionează în articolul de presă din data de 11 iulie 2016. Precizam că, în conformitate cu prevederile OG109/2011, indemnizaţiile membrilor directoratului sunt plafonate la 6 salarii medii pe ramură, iar drepturile şi obligaţiile sunt prevăzute în contractele de mandat", arată CE Oltenia într-un comunicat.
Mult mai bine decât Ciobotărică a fost plătit fostul manager Laurenţiu Ciurel. Potrivit datelor companiei, pe parcursul anului trecut Ciurel a câştigat în fiecare lună 29.104 lei brut. Cea mai bună lună a lui Ciurel a fost însă martie 2013, când fostul manager a încasat de la companie 36.147 lei. (A.A.)

Vizualizări: 700

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: