Cine schimbă macazul!

Scandalul concesionării rezervelor de hidrocarburi din Marea Neagră ţine capul de afiş. Aşa cum spuneam, după ce România a câştigat la Haga o bucată bună de platou continental în Marea Neagră, am aflat cu toţii că bogăţia de hidrocarburi care credeam că ne aparţine tuturor aparţine de mulţi ani unora care au ştiut să o ascundă bine şi să o ia când noi nici nu visam că există. Ce înseamnă să fii informat! Că s-a mai furat ceva în România nu ne mai miră demult. Că am devenit o colonie, o simţim cu toţii! Ce ne poate mira însă este momentul când un post de televiziune controlat de celebrul Ovidiu Vîntu a tras semnalul de alarmă asupra contractului de concesiune deţinut, până la proba contrarie legal, de firma canadiană pentru mai multe perimetre petroliere din Marea Neagră în care intră şi o parte din cele câştigate la Haga. Nici n-am apucat bine să ne indignăm la gândul că am mai fost traşi odată pe sfoară, că şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Bogdan Găbudeanu, a şi fost demis. Repede primul ministru a instalat în locul lui pe Gelu Agafiel Mărăcineanu, care părea un ilustru necunoscut. La o privire mai atentă putem vedea că nici Mărăcineanu nu este străin de  afacerile cu petrol, dar pare puternic legat de realităţile lui Vîntu, dacă avem în vedere că a fost şi probabil mai este încă director de program în cadrul celei mai mari exploatări de calcar cu brucit de la mina Budureasa din judeţul Bihor. Exploatarea o face Petromservice, devenită între timp PSV Company, condusă de celebrul Liviu Luca unul din apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu, cel care deţine postul TV Realitatea prin cumpărare de la Luca. Programul pe care-l implementa Agafiel Mărăcineanu valorează, după unele estimări, circa 1 miliard euro, iar licenţa de exploatare pentru  firma Geoasset, firma care a concesionat în 2003 mina, a fost publicată în Monitorul Oficial din 13 noiembrie 2008. Bună lună! Cel mai mare  zăcământ de calcar cu brucit din Europa  se află în satul Budureasa din Bihor şi a fost descoperit în anul 1977. Până în anul 1989 Staul Roman a cheltuit circa 150 miliarde lei vechi pentru a face accesibilă exploatarea iar după aceea mina a intrat în conservare pînă a fost concesionată în 2003. Calcarul cu brucit este folosit la fabricarea cimentului refractar, a mortarelor, a produselor de ceramică, a cărămizilor, a plăcilor şi ca fondant la fabricarea fontei.  Din calcarul cu brucit se poate scoate oxidul de magneziu care se foloseşte în industria farmaceutică, chimică, metalurgică etc. Firma care deţine licenţa de exploatare, Geaosset, a fost preluată de Petromservice care la rândul ei a fost preluată de una din off-shor-urile lui Vîntu, Elbahalt, şi transformată în PSV Company. Acţionarii Petromservice vor afla de schimbare abia pe 2 martie 2009, când sunt convocaţi într-o adunare generală pe a cărei ordine de zi figurează şi schimbarea acţionariatului. În rest se pare că Gelu Agafiel Mărăcineanu, noul şef al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, este un bun specialist în “minereuri cuprifere fin măcinate în maşini tip coloană”.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: