Ciobotărică, Antonie, Jianu, la un pas de arestare!

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Craiova au cerut arestarea managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, dar şi a directorilor Daniel Antonie și Dorina Jianu. Urmărirea penală a fost dispusă în dosarul cunoscut ca "Bani pentru Medinţu". Cauza se va judeca la Tribunalul Dolj, în data de 26 mai. Ciobotărică a fost săptămâna trecută reţinut 24 de ore în cauză, din dispoziţia Parchetului Târgu Jiu, care ulterior şi-a declinat competenţa către DNA Craiova.

Magistraţii din cadrul DNA Craiova au dispus joi, 19 mai, punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul "Bani pentru Medințu", înaintând către Tribunalului Dolj referatul cu propunere de arestare preventivă a celor trei șefi ai Complexului Energetic Oltenia. Managerul interimar, Laurențiu Ciobotărică, este cercetat pentru de abuz în serviciu, după ce fostul șef al Diviziei Energetice, Aurel Medințu, a primit suma de 128.000 lei, printr-o hotărâre de Directorat din 22 decembrie 2015, avizată de supraveghetori, pentru a-și înceta mandatul de director. Aceleași acuzații îi sunt aduse și directorului Diviziei Miniere, Daniel Antonie. Directorul de la Legislație și Guvernanță Corporativă, Dorina Jianu, este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu. Procurorii spun că aceștia au aprobat și acordat în mod nelegal compensația financiară care a constat în 5 remunerații fixe lunare. Procurorii afirmă în referatul de arestare preventivă că există date și probe solide în privința acestor presupuse fapte penale ale șefilor companiei energetice. "Concret, inculpatul Ciobotărică Laurențiu, în înțelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de inculpatul Ciobotărică Laurențiu care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție", se arată în referatul procurorilor DNA Craiova.

Procedura de selecţie, în derulare
După plecarea lui Aurel Medințu din companie, sarcinile directorului Diviziei Energetice au fost preluate de Ionel Ilie, care la acea vreme era director adjunct în cadrul diviziei. CE Oltenia a contractat o firmă de recrutare care să selecteze noul director al Diviziei Energetice, procedură care nu s-a finalizat nici până astăzi.
Conform acelorași procurori, Directoratul CE Oltenia nu poate acorda astfel de remunerații, cum s-a întâmplat în cazul lui Aurel Medințu, iar directorii care sunt acum cercetați penal știau acest lucru. "De menționat este faptul că cei trei inculpați au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului SC CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând altui organism din cadrul societății respective. Acționând în această manieră, inculpații au cauzat agentului economic cu capital de stat un prejudiciu de 128.100 lei", mai scrie în ordonanță.

Reținere la Gorj, ancheta la Dolj
Managerul interimar al CE Oltenia a fost reținut în data de 11 mai, pentru 24 de ore, ancheta fiind demarată inițial de către procurorul Laurențiu Grecu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. În data de 12 mai, dosarul a fost preluat de DNA Craiova, însă pentru că a ajuns târziu, după orele 14, nu a mai fost timp de audieri, astfel că Ciobotărică a fost eliberat din arest după expirarea perioadei de aplicare a măsurii. Managerul interimar al CE Oltenia a fost audiat, totuși, de procurorii DNA marți, 17 mai.

Ce va face ministerul
Ministerul Energiei ia in calcul înlocuirea directorilor companiei energetice. După reținerea lui Ciobotărică, ministrul Victor Grigorescu a anunțat că va lua măsuri în funcție de concluziile procurorilor. "Sunt deosebit de îngrijorat de situația de la Complexul Energetic Oltenia și de suspiciunile care planează asupra unora din cei care conduc societatea. Nu avem nici o ezitare în cazurile de corupție și imediat ce vom avea confirmări minime din partea organelor legale vom începe demersurile de îndepărtare din companie a acestor persoane", a scris atunci ministrul pe facebook.

Vizualizări: 8,333

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: