Ciocea – 80% pentru Ponta! Vulpe, cel mai bun primar PNL!

Victor Ponta a câştigat detaşat comunele cu primari PSD, dar şi în multe dintre comunele conduse de primarii Alianţei Creştin Liberale (ACL). Rezultatele zdrobitoare ale PSD Gorj în aceste localităţi au lăsat primarii fără replică, mulţi dintre ei punând totul pe seama lipsei de mobilizare. Ponta a luat cel mai bun procent la Bustuchin, iar Iohannis la Câlnic.

Rezultate catastrofale pentru primarii Alianţei Creştin Liberale din Gorj. Aceştia nu au reuşit să se mobilizeze într-atât cât să câştige voturi suficiente pentru Klaus Iohannis.  Primarul PDL de la Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, a declarat că vina aparţine exclusiv ACL pentru că nu s-a mobilizat politic. „Vreau să scot în evidenţă că rezultatul de la Roşia de Amaradia nu este mulţumitor . Rezultatul e din cauză că noi, ACL, şi ne asumăm lucrul acesta, nu ne-am mobilizat din punct de vedere politic, adică să încercăm să convingem oamenii să vină la vot. Cu alte cuvinte ne asumăm că nu am reuşit să aducem votanţii la vot”, a declarat Liviu Cotojman. Candidatul Alianţei Creştin-Liberale a obţinut 32 de procente, dar Victor Ponta a depăşit 50% la Roşia de Amaradia. 

Rezultat extrem de prost şi în oraşul Turceni, acolo unde liberalul Dumitru Gâlceavă i-a adus lui Victor Ponta 54,71% din voturi, iar lui Iohannis numai 23,49% din voturi. „Este un rezultat slab, s-au mobilizat mai bine cei din PSD. Noi am avut colegi cu influenţă care ne-au lăsat descoperiţi. Nu se pune problema de trădare, inclusiv eu am fost dezamăgit”, a declarat Dumitru Gâlceavă.

Primar PDL: Asta a fost opţiunea electoratului

Rezultat umilitor pentru ACL şi în comuna Bolboşi. Primarul PDL, Gheorghe Bilea, a reuşit să mobilizeze doar 21,03% din voturi către Klaus Iohannis. Acesta a pus eşecul pe seama tinerilor plecaţi la muncă în străinătate. „Asta a fost opţiunea electoratului, noi ne-am făcut treaba cu vârf şi îndesat. În condiţiile în care am avut patru consilieri plecaţi la PSD şi în condiţiile în care la noi tot tineretul e plecat la muncă în străinătate, nu s-a putut mai mult”, a declarat primarul Gheorghe Bilea.

De cealaltă parte au fost şi primari care au obţinut scoruri fabuloase pentru candidatul lor. Este vorba de primarul PSD din Bustuchin, Ion Ciocea, care a luat peste 80% din voturi pentru Victor Ponta. „Sincer să fiu mă aşteptam la un rezultat şi mai bun, dar avem foarte mulţi cetăţeni plecaţi în străinătate, dacă era o prezenţă mai bună şi rezultatul era mai bun. Vedem ce va spune Ponta, dar un lucru e cert, Tăriceanu va veni cu noi în turul II”, a declarat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin. Un rezultat de peste 70% a avut Victor Ponta şi la Ioneşti.

Cel mai bun rezultat pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, l-a obţinut primarul din Câlnic, Dumitru Vulpe. Acesta a adus 49,75% din voturi pentru Klaus Iohannis. „Am muncit mult pentru acest rezultat, dar am reuşit să le arătăm cetăţenilor din comună proiectul de ţară al lui Iohannis. Unde nu am câştigat, nu a fost implicare suficientă”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul din Câlnic.

Cum au votat gorjenii din mediul rural

Albeni:  Ponta 57,03% , Iohannis 19,50% .

Alimpeşti:  Ponta 60,07%,  Iohannis 17,13%.

Aninoasa:  Ponta 63,91%,  Iohannis 16,11%.

Arcani: Ponta 41%, Iohannis 38%.

Baia de Fier:  Ponta 65,43%,  Iohannis 16,36%.

Bălăneşti:  Ponta 64,42%,  Iohannis14,23%.

Băleşti:  Ponta47,84 %,  Iohannis26,26%.

Bărbăteşti:  Ponta 46,25%,  Iohannis28,65%.

Bengeşti Ciocadia:  Ponta 60,49%,  Iohannis 17,67%.

Berleşti:  Ponta 69,12%,  Iohannis 17,31%.

Bîlteni:  Ponta 42,33%,  Iohannis27,87%.

Bolboşi:  Ponta 48,69%,  Iohannis21,17%.

Borăscu:  Ponta 54,08%,  Iohannis 22,62%.

Brăneşti:  Ponta 60,27%,  Iohannis 17,95%.

Bumbeşti Piţic:  Ponta 51,74%,  Iohannis 23,29%.

Bustuchin:  Ponta 81,29%,  Iohannis8,61%.

Căpreni:  Ponta 63,28%,  Iohannis18,97%.

Cătunele:  Ponta 45,96%,  Iohannis 24,01%.

Ciuperceni:  Ponta 44,67%,  Iohannis32,37%.

Câlnic:  Ponta 28,70%,  Iohannis 49,75%.

Crasna:  Ponta 49,59%,  Iohannis 22,63%.

Cruşeţ:  Ponta 65,70%,  Iohannis 15,39%.

Dănciuleşti:  Ponta 51,18%,  Iohannis 21,10%.

Dăneşti:  Ponta 48,44%,  Iohannis 22,78%.

Dragoteşti:  Ponta 52,77%,  Iohannis 21,48%.

Drăguţeşti:  Ponta: 48,24%,  Iohannis 28,76%.

Fărcăşeşti:  Ponta 51,29%,  Iohannis 21,50%.

Glogova:  Ponta 55,01%,  Iohannis 20,68%.

Godineşti:  Ponta 58,46%,  Iohannis 16,37%.

Hurezani: Ponta 53,73%,  Iohannis 33,37%.

Ioneşti:  Ponta 70,24%,  Iohannis 11,92%.

Jupâneşti:  Ponta 60,10%,  Iohannis 14,23%.

Leleşti:  Ponta 59,18%,  Iohannis 17,97%.

Licurici:  Ponta 51,34%,  Iohannis 15,33%.

Logreşti: Ponta 63,27%,  Iohannis 19,31%.

Mătăsari:  Ponta 41, 89%,  Iohannis 34,12%.

Muşeteşti:  Ponta 51,88%,  Iohannis 17,82%.

Negomir:  Ponta 57,40%,  Iohannis 20,36%.

Padeş:  Ponta 46,87%,  Iohannis 25,59%.

Peştişani:  Ponta 46,85%,  Iohannis 21,78%.

Plopşoru:  Ponta 61,99%,  Iohannis 21,24%.

Polovragi:  Ponta 59,97%,  Iohannis 18,62%.

Prigoria:  Ponta 57,67%,  Iohannis 27,56%.

Roşia de Amaradia:  Ponta 50,23%,  Iohannis 32,12%.

Runcu:  Ponta 57,56%,  Iohannis 20,82%.

Samarineşti:  Ponta 58,18%,  Iohannis 20,09%.

Săcelu:  Ponta 54,71%,  Iohannis 18,14%.

Săuleşti:  Ponta 63,09%,  Iohannis 15,56%.

Schela:  Ponta 56,00%,  Iohannis 16,88%.

Scoarţa:  Ponta 54,14%,  Iohannis 20,32%.

Slivileşti:  Ponta 60,64%,  Iohannis 17,06%.

Stăneşti:  Ponta 47,9%,  Iohannis 23,89%.

Stejari:  Ponta 54,27%,  Iohannis 16,83%.

Stoina:  Ponta 60,55%,  Iohannis 22,22%.

Teleşti:  Ponta 63,99%,  Iohannis 16,06%.

Turburea:  Ponta 65,98%,  Iohannis 16,24%.

Turcineşti:  Ponta 48,01%,  Iohannis 25,86%.

Ţânţăreni:  Ponta 65,24%,  Iohannis 16,00%.

Urdari:  Ponta 54,09%,  Iohannis 22,21%.

Văgiuleşti:  Ponta 52,80%,  Iohannis 20,41%.

Vladimir:  Ponta 53,78%,  Iohannis 25,26%.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: