Ciurel despre cum a renunţat FMI la ideea privatizării CE Oltenia

Panică pe bună dreptate în rândul minerilor şi energeticienilor, după ce Pandurul a dat publicităţii Scrisoarea de intenţie trimisă Fondului Monetar Internaţional de guvernul Ponta, prin care partea română îşi asumă privatizarea majoritară a Complexului Oltenia. „Se descoperă acum apa caldă. Acea semnătură sau ce scrie acolo… e mai mult de un an vechime şi un acord semnat demult”, a spus ieri directorul companiei, deşi Scrisoarea de intenţie a fost semnată în septembrie 2012. Laurenţiu Ciurel a ţinut să liniştească opinia publică într-o conferinţă de presă la care ziarul Pandurul nu a fost invitat.

Problemele de comunicare între administraţia CEO şi presă nu au fost soluţionate. După ce Laurenţiu Ciurel a anunţat că va ţine mai multe conferinţe de presă, directorul CEO nu a precizat dacă la acestea va fi invitată toată presa din Gorj. Cert este că la conferinţa de ieri Pandurul nu a primit invitaţie, iar purtătorul de cuvânt al CE Oltenia, Elena Zamfir, s-a scuzat şi a spus că de această dată nu a făcut ea invitaţiile.

Prin bunăvoinţa colegilor de presă am aflat ce a transmis directorul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel. „Nu era ziua de conferinţă, dar aş vrea să avem un punct de vedere oficial cu privire la ce s-a scris şi s-a vorbit, adică privatizarea iminentă a Complexului Energetic Oltenia“, a spus Ciurel în deschiderea întâlnirii cu jurnaliştii.

Ciurel susţine că a trecut un an din septembrie 2012

Ciurel a amintit despre întâlnirea cu FMI, de acum două săptămâni, atunci când s-a discutat şi despre privatizare. „În a doua parte s-a spus, domn’le este vorba despre privatizare, uite ce scrie aici, că trebuiau începute demersurile pentru privatizare majoritară. Adică ce aţi văzut la televizor cu Oltchimul. Un caiet de sarcini care se elaborează într-o structură complexă, cu nişte firme care trebuie angajate cu mult timp înainte, de consultanţă pe diferite capitole, care să ajute compania să facă acest proces cât mai curat, numai achiziţia acestor firme înseamnă luni de zile. Şi atunci, ministrul a spus că, domnule, nu mai avem de gând să facem aşa ceva, facem doar aport de capital. Capitalizăm compania pentru investiţii de mediu. Nu există intenţia şi achiziţia de servicii pentru privatizare. Şi s-a trecut mai departe. Chiar aşa, într-o notă optimistă. Se descoperă acum apa caldă. Acea semnătură sau ce scrie acolo… e mai mult de un an vechime şi un acord semnat demult”, a spus Ciurel, referindu-se la Scrisoare de intenţie trimisă de Guvernul Ponta către FMI în septembrie 2012, deci nu chiar demult.

Scrisoarea de intenţie prin care Guvernul Ponta se angajează în faţa FMI să facă o majorare de capital de 15% la Complexul Oltenia, după care să privatizeze 50% din companie, a fost semnată în 12 septembrie 2012 şi publicată integral pe pagina de internet www.fmi.ro. Contractul cu firma de consultanţă, despre care vorbeşte Ciurel, ar trebui semnat la finalul lunii noiembrie 2012, potrivit angajamentului luat de guvernul Ponta acum două luni.

FMI

Scrisoarea Guvernului Ponta către FMI prevede „Semnarea contractului cu consultantul juridic şi de tranzacţie pentru privatizarea MAJORITARĂ (IPO de 15% din capital şi vânzarea a încă 50% din acţiunile statului unui investitor strategic) până la finele lunii noiembrie 2012”.

EXAMEN

Laurenţiu Ciurel este nevoit din motive electorale să dea mesaje anti-privatizare, dar pe de altă parte susţine interviuri pentru a deveni manager privat al CE Oltenia. Principalul criteriu de selectare a managerului privat este asumarea proiectului privind privatizarea majoritară a companiei.

ANGAJAMENT

Privatizarea Complexului Energetic Oltenia este esenţială datorită volumul mare de investiţii de care are nevoie şi al rolului critic pe care îl joacă acesta în securitatea energetică a României. Ţinând seama de acest aspect, vom semna un contract cu un consultant juridic şi de tranzacţie pentru privatizarea Complexului Oltenia până la finele lunii noiembrie 2012 (criteriu de referinţă structural). Am putea proceda la listarea duală a unor oferte publice dar ne vom asigura că aceasta nu conduce la întârzieri nenecesare în procesul de privatizare”, susţine guvernul Ponta în Scrisoarea de intenţie trimisă FMI pe 12 septembrie 2012.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: