Clienți păcăliți, service-uri auto amendate

Atenție unde vă reparați mașinile! Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 1,407 milioane de lei unui număr de 500 de service-uri auto din toată țara. Nereguli au fost depistate și în Gorj.

Controalele au fost realizate la nivel naţional, în perioada 15 iunie - 10 iulie. Verificările au vizat respectarea legii privind protecţia consumatorilor la service-urile auto şi la comercializarea sau promovarea autoturismelor şi pieselor auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor auto.

În urma neregulilor descoperite, comisarii ANPC au aplicat 318 avertismente şi 309 amenzi contravenţionale, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 50.000 de lei.

În timpul controalelor, ANPC a constatat anumite practici incorecte. Clienții erau constrânși să accepte condiţiile contractuale, cum ar fi renunţarea la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului.

Practic, ei erau împiedicați să-și ridice mașinile reparate în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie.

Alte abateri constatate au fost: lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate; prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru; folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate.

În mai multe județe, între care și Gorj, nu se respectă timpul de remediere al defecţiunilor acoperite de garanţie.
ANPC a mai descoperit că preţurile sau tarifele afişate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale și nu sunt aşezate la loc vizibil.

În plus, în judeţele Gorj, Mureş, Bistriţa Năsăud, Ilfov, Mehedinţi, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti erau la vânzare produse cu data ieşirii din uz depăşită sau cu termenul de valabilitate nespecificat.

Controale la service-urile auto au demarat în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori şi transportatori privind practici comerciale incorecte şi facturi „umflate”.

Vizualizări: 3,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: