Complex energetic, acuzat că a cheltuit ilegal ajutorul de stat

Un raport de audit al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli semnificative în gestionarea fondurilor publice de către Complexul Energetic Valea Jiului SA (CEVJ SA), entitate care a preluat activitatea fostului Complex Energetic Hunedoara. Potrivit documentului, societatea nu a putut justifica o parte consistentă din ajutorul de stat în valoare totală de 70,5 milioane de lei primit în 2023 pentru închiderea minelor de huilă din Valea Jiului, finanțare acordată prin Ministerul Energiei.
Din suma totală alocată, doar 14,8 milioane de lei au fost justificați cu documente până la finalul anului 2023. Ulterior, societatea a mai prezentat justificări în valoare de 45 de milioane de lei, însă a rămas o diferență de peste 25,5 milioane lei neacoperită de cheltuieli eligibile. În plus, Curtea de Conturi a constatat că unele dintre costurile raportate, cum ar fi cele pentru deplasări, nu respectau destinația prevăzută prin ordonanța de urgență care reglementa acordarea grantului.
Ca urmare a verificărilor, Ministerul Energiei a emis o decizie de recuperare a sumelor, incluzând și dobânzi aferente. Astfel, în perioada decembrie 2024 – martie 2025, Complexul Energetic Valea Jiului a restituit întreaga sumă de 27.698.708,85 lei, din care peste 2,2 milioane de lei reprezintă dobânzi calculate pentru perioada în care fondurile s-au aflat nejustificat în conturile companiei.
Ajutorul de stat a fost acordat prin Ordonanța de Urgență nr. 79/2023, care prevedea finanțarea activităților de închidere și punere în siguranță a exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan. Însă auditul a evidențiat că raportările contabile și decontările realizate de CEVJ SA nu au fost conforme cu obiectivele stabilite.
Această situație ridică semne de întrebare asupra capacității de monitorizare și control a ministerului asupra fondurilor publice gestionate prin scheme de ajutor de stat, mai ales în sectoare sensibile, precum cel al energiei. Deși suma a fost în final recuperată, rămân nelămuriri privind transparența cheltuirii banilor publici și eficiența măsurilor de prevenire a unor astfel de derapaje financiare.
Vizualizări: 1,194
Distribuie Trimite pe WhatsApp