Computer Tomograf instalat într-un spital din Gorj

Încă un spital din județul Gorj va avea Computer Tomograf! Dotarea unității medicale cu un astfel de aparat era absolut necesară. În ultimii ani, numărul pacienților care se adresează acestui spital a crescut considerabil, iar noua achiziție va reprezenta un pas în plus în ceea ce privește calitatea actului medical.

Computerul Tomograf de ultimă generație va fi montat la Spitalul Orășenesc Novaci. Nu este singura investiție în ceea ce privește aparatura.
„În trei săptămâni de zile o să încep și montarea Computerului Tomograf, care era absolut necesar spitalului nostru și tot în prima parte a anului voi dota Secția de recuperare medicală. Acolo aparatură de specialitate există, dar este una destul de veche. Acord cadru există, înțelegerea cu ministerul există, în momentul în care voi avea ok-ul lor, pentru că finanțarea va fi 90% minister, 10 % primăria, voi rezolva și această problemă. Ne mai chinuim de câțiva ani să realizăm eficientizarea energetică a spitalului, să facem o mansardă și vrem să mai facem un corp nou la spital, acum să vedem prin PNRR, cum ne putem încadra”, a afirmat managerului Spitalului Orășenesc Novaci, Emil Grigore, la Accent Tv.
De când zona montantă Rânca și Transalpina au devenit extrem de atrăgătoare pentru turiștii din toate colțurile țării, și chiar de peste hotare, a crescut și numărul pacienților care se adresează Spitalului Orășenesc din Novaci. Practic, pe lângă locuitorii din zonă, la Compartimentul de Primiri Urgențe al unității medicale, ajung și foarte multe persoane care sunt din afara județului Gorj.

Vizualizări: 1,457

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: