Comuna din Gorj care se umple de piste, dar oamenii nu au apă de băut

Paradox în comuna Baia de Fier, din Gorj. Autoritățile au găsit bani să facă încă trei kilometri de piste pentru biciclete, dar nu au rezolvat o problemă esențială: oamenii nu au apă bună de băut. E drept că Aparegio se ocupă de rețeaua de alimentare cu apă și de canalizare, dar primăria abia a așteptat să scape de apă ca să nu aibă o grijă în plus. Cât despre piste, primăria pare că nu a terminat lucrarea, dat fiind că sunt doar trasate linii pe asfalt, iar pe alocuri se îngustează sau se opresc chiar într-un șanț.
 
 
 
 
 
 

Cu două milioane de lei, Primăria Baia de Fier mai face trei kilometri de piste pentru bicicliști. Ar veni peste 600 de mii de lei un kilometru de pistă. Banii provin din PNRR. Rămâne să vedem dacă pistele vor fi făcute tot ca prima, care duce spre Peștera Muierilor. 

O pistă despre care mulți localnici și turiști s-au plâns. Pe alocuri, e prea îngustă, în alte zone e cu denivelări așa că e o provocare să mergi cu bicicleta chiar și pe o pistă special pentru biciclete. În realitate, așa-zisa pistă e, de fapt, trotuarul care a fost modernizat și apoi desenat cu biciclete, iar trotuarul a fost mutat pe cealaltă parte a drumului.

Principala problemă a oamenilor și a turiștilor care ajung în stațiunea turistică de interes local, căci Baia de Fier este stațiune turistică, este că nu au apă bună de băut la robinet. Apa e murdară și nu poate fi folosită decât în scop menajer. Dacă plouă, nici de spălat haine nu e bună. 

Cu un sistem de alimentare cu apă care nu funcționează, localnicii sunt amenințați cu instanța dacă nu fac contract cu Aparegio și nu plătesc apa. Mulți oameni s-au revoltat și refuză să semneze vreun contract cu operatorul de apă atâta timp cât nu se pot folosi de apa de la rețeaua publică. Iar aceasta e marea problemă a comunei Baia de Fier deși autoritățile se fac că plouă și construiesc piste de biciclete după ureche.

Galerie foto



Vizualizări: 4,303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: