Concurenţă acerbă la titularizare

Peste 1000 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa un post de profesor în judeţul Gorj. Concurenţa la examenul de titularizare va fi una acerbă, dat fiind faptul că pentru examenul din acest an au fost scoase doar 47 de posturi titularizabile.

Spre deosebire de anii trecuţi, unde la limba română şi învăţători erau cele mai multe catedre disponibile, în acest an nu există niciun post titularizabil pe aceste discipline. Conform datelor oferite de cele două centre de înscrieri organizate la nivelul judeţului Gorj, Colegiul Naţional „Tudor Vlaimirescu” şi Şcoala Generală „Gheorghe Tătărăscu”, cei mai mulţi absolvenţi şi-au depus dosarul la educaţie fizică, respectiv 104, învăţători, 108, limba română, 82, limba engleză, 87. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a scos la concurs un post titularizabil de biologie, cinci posturi de educatoare, cinci la limba engleză, trei la limba franceză, patru la religie sau două la informatică. De asemenea, mai sunt puse la dispoziţie în jur de 160 de locuri netitularizabile complete şi aproape 300 incomplete. Cele mai multe se află în mediul rural. Numărul catedrelor a scăzut simţitor faţă de anul trecut, când erau 169 de poziţii titularizabile şi peste 900 netitularizabile. Reprezentanţii IŞJ Gorj au explicat că în acest an au fost scoase aşa de puţine posturi deoarece şi în învăţământul gorjean vor avea loc reduceri de norme.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: