Concursuri pentru funcțiile de șef de secție la un spital din Gorj

Toate cele trei funcții de șef de secție de la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” din comuna gorjeană Runcu vor fi scoase la concurs. În prezent, funcțiile de medic șef sunt ocupate interimar, dat fiind faptul că mandatul celor care ocupau aceste funcții de conducere a expirat. Astfel, unitatea medicală va organiza selecție, pentru care a și solicitat aprobarea Consiliului Județean Gorj, pentru funcțiile de șef de secție la Secția Pneumologie I, Pneumologie II și Pneumologie III.

La această dată, medicul șef al Secției Pneumologie I este Cristian Negrea, Secția Pneumologie II este coordonată de Marian Olaru, iar Dorina Vătrai este șeful Secției Pneumologie III. Cei trei sunt medici primari pneumologi.

Conducerea spitalului spune că selecțiile vor avea loc în perioada următoare. La concurs se vor putea înscrie medici și din afara unității medicale. ”Sunt contracte de administrare, cu periodicitate, o dată la 4 ani, ca și contractele de management. Așteptăm un regulament de la ordonatorul principal de credite, de la Consiliul Județean, și cred că le vom scoate la concurs cât de curând. La concurs vor avea dreptul să participe și din interior, dar și din afară”, a declarat Ion Ciochină, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie de la Dobrița-Runcu.

Consiliul Județean Gorj va analiza în ședința ordinară de vineri, 19 aprilie, solicitarea unității spitalicești de a organiza concurs pentru funcțiile de șef de secție.

Vizualizări: 2,671

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: