Concursuri tip „rezidențiat” la Spitalul Târgu-Jiu

La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost elaborată procedura operațională de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante din cadrul unității medicale, a transmis unitatea medicală.

Potrivit acestei proceduri, va putea fi organizat un singur concurs pentru ocuparea unor posturi similare din cadrul diferitelor structuri ale spitalului.

Scopul acestei proceduri este acela de a eficientiza organizarea concursurilor pentru a ocupa mai multe posturi deficitare/vacante într-un timp cât mai scurt.

„Conform procedurii, în situația în care este deficit de posturi similare la mai multe locuri de muncă sau secții, se va organiza un singur concurs. De exemplu, dacă pe Secția Medicală II avem vacant un post de infirmier, la Cardiologie două posturi, iar la Gastroenterologie alt post, nu vom mai organiza, ca până acum, câte un concurs pentru fiecare secție, ci un singur concurs. După afișarea rezultatelor, repartiția se face pe baza punctajului final în ordine descrescătoare, candidații declarați admiși urmând a fi convocați în vederea exprimării opțiunii privind repartizarea pe posturile vacante pentru care a fost organizat concursul”, a spus Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu-Jiu.

„La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii contractuale. (...) În cazul în care se organizează un singur concurs pentru ocuparea posturilor similare din cadrul diferitelor structuri ale spitalului, bibliografia și tematica de concurs se stabilesc de membrii Comitetului director (conform pregătirii profesionale a acestora și ținând cont de specificul postului), în baza propunerilor transmise de structurile de specialitate și cu aprobarea managerului”, se precizează în procedura operațională privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru posturile vacante sau temporar vacante din cadrul SJU Târgu-Jiu.

Astfel, s-a dorit eficientizarea modalității de organizare a concursurilor prin ocuparea posturilor vacante într-un interval de timp cât mai scurt, cât și eliminarea unor eventuale suspiciuni legate de felul în care se susțin concursurile la SJU Târgu-Jiu.

Această procedură este agreată și de conducerea Consiliului Județean Gorj.

Vizualizări: 2,989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: