Condamnată pentru drogurile din borcan

O femeie de 27 de ani din Târgu Jiu a fost condamnată la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic internațional de droguri. Elena Bobu, zisă „Liliana”, de etnie romă, se află în arest preventiv din primăvară, după ce a adus în țară un kilogram de cannabis.

La începutul lunii martie, femeia s-a deplasat împreună cu concubinul său în Spania, pentru a cumpăra „iarbă”. Drogurile au fost ambalate în staniol și ascunse în două borcane din sticlă, de 3 l fiecare, peste care au adăugat cafea măcinată.

Gorjeanca a fost de acord să aducă borcanele în țară, partenerul ei având deja o condamnare în Finlanda, pentru trafic ilicit de stupefiante, pedeapsa fiind cu suspendare.

Femeia a reușit să ajungă cu bine în Târgu Jiu, fiind supravegheată îndeaproape de către iubitul ei, prin intermediul aplicațiilor chat, marea majoritate fiind efectuate în limba romanes.
Din autogară, Elena s-a urcat într-un taxi, care la scurt timp a fost oprit de organele de poliție.

„Fiind întrebată de organele de cercetare penală din cadrul S.C.C.O. Gorj dacă deține bunuri sau obiecte interzise de lege, inculpata a declarat că în rucsacul de culoare negru cu albastru, inscripționat SILVER, deține cantitatea de aproximativ 1 kg „iarbă”, pentru care a plătit suma de 1000 euro în Spania și pe care a transportat-o în România, în scopul consumului propriu, drogurile urmând a fi depozitate la domiciliu până la sosirea în țară a concubinului”, potrivit anchetatorilor.

Femeia a fost condamnată săptămâna trecută de către Tribunalul Gorj, sentința nefiind definitivă.

Vizualizări: 4,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: