Contracte de 21 de milioane de euro pentru CE Oltenia

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, are o veste bună pentru salariații Complexului Energetic Oltenia. Grigorescu a anunțat pe facebook că a semnat contractele de finanțare pentru modernizarea unor grupuri energetice prin PNI. Iată mesajul ministrului: "Am semnat cu Complexul Energetic Oltenia două contracte de finanțare în valoare de aproximativ 21 milioane de euro pentru modernizările grupurilor energetice de la Rovinari și Ișalnița, din Planul Național de Investiții gestionat de Ministerul Energiei - România.
Planul Național de Investiții este alimentat din fonduri provenite din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera.
Timp de câțiva ani, din cauza blocajelor birocratice și din nepricepere, ne-am uitat la bani cum se adună, degeaba, în conturi. La începutul anului 2016 eram aproape să pierdem aprobarea Comisiei Europene, din cauza întârzierilor nejustificate ale administrației publice românești. Începând de vineri, direcționăm banii către investiții în capacitățile noastre energetice care au cea mai mare nevoie.
Până la finalul acestui mandat, intenționăm să redeschidem schema de finanțare pentru a accepta și alte proiecte viabile de modernizare a agregatelor noastre energetice".

Vizualizări: 5,971

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: