Copiii nevoiași din Târgu Jiu au primit ghiozdane cu rechizite

Zeci de copii din municipiul Târgu Jiu au primit ghiozdane cu rechizite școlare. Este vorba despre elevii care provin din familii cu probleme financiare.

Un număr de 70 de copii nevoiași au beneficiat de sprijinul acordat de primărie. Fiecare a primit câte un ghiozdan cu tot ce este necesar pentru a începe școala în bune condiții. Circa 4000 de lei a pus la bătaie primăria Târgu Jiu pentru achiziția rechizitelor școlare. Un pachet conţine rechizite în valoare de 60 de lei. Mulți dintre copii nu aveau cele necesare pentru începutul de an școlar. "Nu aveam rechizite, doar două caiete avea acasă, de anul trecut. Situația de acasă nu este destul de bună dar ne putem descurcăm. Părinții mei nu lucrează. Mai am și alți frați, suntem 6. Tati mai lucrează în construcții din când în când", a spus Daniel Veveriță, un tânăr în vârstă de 16 ani, elev la Liceul cu program Sportiv din Târgu Jiu. Tânărul a spus că vrea ca în viitor să devină doctor.    

Unii copii au venit însoțiți de părinți pentru a ridica rechizitele. "Este primul dintre copii care o să meargă la școală, are 6 ani și jumătate. Mai am doi copii, gemeni, de 5 ani. Nu am decât alocația și cu complementara. Atât. Soțul nu lucrează. Copilul este nerăbdător să-și ia ghiozdanul în spinare", a spus Maria Lupulescu.

Ghiozdanele au fost repartizate elevilor de către viceprimarul Aurel Popescu.

Galerie foto



Vizualizări: 269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: