Școlile din Stănești, pregătite pentru un nou an școlar

Elevii şi preşcolarii din comuna Stănești vor beneficia de cele mai bune condiţii în noul an şcolar. Autorităţile locale au dispus lucrări de igienizare şi reparaţii la toate unităţile de învăţământ iar școlile care nu au centrală au fost deja alimentate cu lemne. Primarul Ștefan Blideanu spune că şcolile se prezintă bine, însă ca-n fiecare an înainte de prima zi de școală, vor fi efectuate mici retuşuri, cu ajutorul beneficiarilor de ajutor social. Â

Unităţile de învăţământ din comuna Stănești se pregătesc pentru a-şi deschide porţile elevilor şi preşcolarilor. Cei aproape 200 de copii vor găsi școlile aranjate și pregătite pentru un nou an. Autorităţile au dispus lucrări de igienizare şi mici reparaţii. „Clasele vor fi zugrăvite şi igienizate cu ajutorul personalului de la 416. Noi nu am contractat firme ca să facem aceste lucrări, ne descurcăm cu ce avem.  Acolo unde este cazul se vor efectua mici reparaţii. Deocamdată am făcut zugrăveli cu oamenii de la ajutor social și cu salariații primăriei. Suntem preocupaţi ca şcolile şi grădiniţele să arate cât mai bine la începerea noului an şcolar”, a declarat Ștefan Blideanu, primarul din Stănești. Edilul local dă asigurări că elevii şi preşcolarii îşi vor desfăşura cursurile în condiţii bune şi pe timpul iernii întrucât unităţile de învăţământ sunt dotate cu centrale termice. ”Din fericire avem centrale la două dintre unitățile școlare de pe raza comunei. Singura care mai încălzește copiii cu sobe pe lemne este școala I-IV din Călești. Acolo am vorbit deja și o să ducem lemne pentru încălzire”, a spus primarul Ștefan Blideanu. Singura nemulțumire a primarului este legată de grupul social al școlii de centru, școala de la Stănești. Aici grupul social este în curte însă autoritățile locale lucrează deja la un proiect de alipire a grupului de școală. „Școala Stănești este singura care nu are grupuri sociale în incinta clădirii și normele actuale așa prevăd. Lucrăm deja la un proiect să dăm drumul lucrării, avem 50.000 de lei alocați pentru această lucrare însă ea costă cam 200.000 de lei însă suntem încrezători că vor fi refinanțări și ne vom putea descurca”, a mai spus primarul Ștefan Blideanu.

Vizualizări: 292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: