Copil de 9 ani, nevoit să muncească pentru a putea trăi

Campania umanitară a Gorj TV inițiată în cadrul Săptămânii porților deschise a continuat ieri la Bumbeşti Jiu. Condiţiile în care trăiesc membrii unei familii din această localitate au sensibilizat echipa Gorj TV. Este vorba de o familie atât de săracă, încât copiii sunt nevoiți să muncească de la vârste foarte fragede pentru a-și câștiga existența.

Familia Soare are 4 copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, iar din cauza sărăciei universul micuţilor este foarte limitat. Niciunul dintre părinţi nu lucrează, iar copiii nu au jucării cum au ceilalți micuți de vârsta lor. Frații cei mari simt cel mai mult situaţia precară în care se află, deoarece intră în contact cu alți tineri de vârsta lor, ai căror părinţi sunt mult mai înstăriţi. Copiii au văzut cu ce greutăţi se confruntă familia lor şi încearcă să ajute atât cât pot, dar din păcate nu se pot baza decât pe mama lor, pentru că tatăl nu vrea sub nicio formă să se angajeze.

Copiii muncesc la vârsta de 9 ani

Frații cei mici, de 9 şi 11 ani, au început deja să muncească. Le pare rău de mama lor, care se chinuieşte să le asigure hrana de pe o zi pe alta, pentru că de alt confort nu putem vorbi. Deşi este greu pentru un copil ca de la o vârstă atât de fragedă să ia viaţa în piept şi ducă grija zilei de mâine, micuţii îşi ajută mama în gospodărie. ” O ajutăm pe mama noastră pentru că e singură și îi e greu”, asta este tot ce știu copiii, că trebuie să își ajute mama care are grijă de ei.

Frații cei mari muncesc și ei cu ziua pe unde apucă, din acest motiv ieri, când am mers la ei acasă, am găsit-o numai pe mamă cu doi dintre copii. Nu ştia că trebuie să venim, s-a bucurat însă că ne-am gândit să o ajutăm şi că le-am făcut copiilor o bucurie, aducându-le  hăinuţe şi jucării, lucruri la care nici nu au visat.

Gorj TV le-a adus micuților un zâmbet pe față

Deşi mama munceşte ziua întreagă  prin gospodărie, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre tată, care refuză să muncească. Lucrează cu ziua pe la oameni, însă nu vrea un serviciu stabil lucru care îngreunează și mai mult situaţia familiei Soare. Gorj TV le-a făcut o surpriză și le-a dus copiilor hăinuțe și alimente, ceea ce mama lor nu își permite să le cumpere. Campania Gorj TV de ajutorare a familiilor bătute de soartă va continua pe parcursul întregii săptămâni.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: