Corp de Control cu un singur om. Se caută soluții!

Corpul de Control al Prefecturii Gorj este format dintr-o singură persoană. Prefectul Corneliu Răducan Morega spune că un singur om nu poate să facă față la întreg volumul de muncă. Astfel, trimisul guvernului în teritoriu caută soluții pentru a mări echipa Corpului de Control.

Prefectul mai spune că există foarte multe sesizări, iar un singur om nu le poate face pe toate. "Încercăm să facem diverse permutări la nivelul instituției, astfel încât să mai ajungă încă o persoană în Corpul de Control. Există foarte multe sesizări, iar orice anchetă necesită un volum foarte mare de muncă. În spatele unei decizii există anumite hârtii care trebuie evaluate. De asemenea, îți trebuie mai multe specialități, economică, juridică, iar un singur om nu poate să le acopere. Volumul de muncă este extrem de mare și de aceea se impune încă o persoană. Persoana va fi din interior, adică să mutăm dintr-un compartiment în altul", a declarat Răducan Morega.

Această situație este de câțiva ani în Prefectura Gorj.

Vizualizări: 1,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: