Crește consumul de energie în 2018

Consumul final de energie al țării va fi în creștere anul acesta cu 2,8% comparativ cu 2017, și va ajunge la valoarea de 23,8 milioane de tone echivalent petrol (tep), potrivit ultimelor estimări ale Comisiei Naționale de Prognoză (CNP).
Consumul de energie al populației va crește ușor, cu 0,5%, iar cererea în economie va fi mai mare cu 3,9%. Dintre ramurile economice, industria va consemna cea mai mare creștere a consumului de energie, respectiv 5,8%, urmată de transporturi și telecomunicații, unde cererea va fi mai mare cu 5,1%, și de construcții, cu 3,4%, conform Agerpres.
Resursele de energie primară vor crește cu 0,8% anul viitor, cea mai mare majorare estimată fiind în dreptul gazelor naturale, respectiv 5,1%, în timp ce producția de energie hidro, eoliană și fotovoltaică va crește cu 3,3%. Totodată, cantitatea de țiței extrasă va fi mai mică cu 1,1%. (A.A.)

Vizualizări: 765

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: