Criza medicilor din spitale: Suntem cu 35% în minus!

Criza medicilor în Spitalul Judeţean Gorj se adânceşte pentru că în următorii ani va fi şi mai greu, în niciun caz mai bine. Doctorul Gheorghe Stanciu, purtător de cuvânt al spitalului, a declarat că în 3-4 ani vor ieşi la pensie aproape 40 de medici, iar locurile lor fi libere. Conducerea spitalului se îndoieşte că posturile vor fi ocupate, dat fiind că de luni întregi sunt organizate concursuri pentru diverse secţii şi nu se prezintă nimeni.

 Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are aproximativ 200, dar nevoile sunt mult mai mari. Purtătorul de cuvânt al spitalului, Gheorghe Stanciu, spune că sunt mai puţini cu 35%. ”Suntem cu 35 la sută în minus. Avem anumite specialităţi în care stăm prost, cum ar fi Cardiologie, Neurologie şi cel mai grav lucru care există este că un număr destul de mare de medici sunt în prag de pensionare şi încet-încet o să dispară, ceea ce va face ca deficitul să fie şi mai mare. În tot judeţul e la fel. Cred că numai la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt în jur de 30-40 de medici care, într-un interval de 3-4 ani, se pensionează”, a declarat acesta pentru mediafax.ro. Stanciu a dat exemplu secţia ORL, singura de judeţ, unde sunt doar doi medici. „La ORL, singura secţie pe judeţ, sunt doar doi medici. Este greu de făcut faţă în aceste condiţii. Am scos un post la concurs, aşteptăm să vedem dacă vine cineva, dar e mai atractiv sistemul privat. Doi medici nu pot acoperi o secţie”, a declarat Gheorghe Stanciu. Şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, confirmă deficitul de medici şi adaugă şi Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiu, unde sunt angajaţi doar patru medici, care întâmpină probleme mai ales în perioada concediilor de odihnă.

Vizualizări: 1,651

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: