CSM Târgu Jiu joacă în weekend în deplasare, la Brașov

Liga Florilor programează în acest weekend o mare parte dintre meciurile etapei a patra. CSM Târgu Jiu va juca sâmbătă, 16 septembrie, în deplasare, pe terenul nou-promovatei Corona Brașov.

Confruntarea de la Brașov se anunță una interesantă. Pe de o parte Corona Brașov, echipă nou promovată, este redutabilă pe teren propriu și a început bine campionatul, cu o surpriză de proporții, reușind să învingă Rapid București. De cealaltă parte, CSM Târgu Jiu este pe un trend ascendent, după ce și-a trecut în cont prima victorie din campionat.

Handbalistele lui Liviu Andrieș sunt conștiente, însă, că le așteaptă un meci dificil. Extrema Simone Bohme, cel mai bun transfer din vara acestui an, spune că formația gorjeană trebuie să evolueze la potențial maxim pentru a putea scoate un rezultat pozitiv. Extrema CSM Târgu Jiu, cea mai bună marcatoare a grupării gorjene în acest sezon, golghetera din Supercupa României, spune că s-a adaptat repede la Târgu Jiu.

“Va fi o deplasare foarte grea și este foarte important să ne respectăm adversarul. Au făcut un meci foarte bun împotriva Rapidului, așa că trebuie să jucăm la potențialul nostru maxim pentru a scoate un rezultat bun. Am încercat să mă adaptez cât mai bine la Târgu-Jiu. Firesc, îmi lipsește familia, dar pentru mine este important să-mi ajut echipa și să evoluez cât mai bine”, a spus Simone Bohme epntru site-ul oficial al CSM Târgu Jiu.

LIGA FLORILOR MOL

EDIȚIA 2023-2024

Etapa 4

Brașov, Sala D.P. Colibași

Sâmbătă, 16.09.2023, Ora 17.00

CORONA BRAȘOV – CSM TÂRGU JIU

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: