Cu ce se vor ocupa sindicaliştii lui Boza. Fișa postului!

Liderii de sindicat de la CE Oltenia, care în ultimii ani au devenit angajaţi ai companiei energetice, vor ști în circa o săptămână cu ce se vor ocupa efectiv. Ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui birou înfiinţat special şi care va fi condus de Dan Stegărescu. Managerul Sorinel Boza spune că sindicaliştii se vor ocupa, printre altele, de relația cu primarii din zonele unde compania desfășoară activitate. „O să fie oameni importanți pentru noi. Vor fi ochii mei în interiorul punctelor de lucru unde vor fi repartizați”, spune managerul Boza. 

Sindicaliștii care vor fi „ochii” managerului CE Oltenia în teritoriu sunt: Adrian Marciuc, Dumitru Pîrvulescu, Constantin Mitrescu, Nelu Roșca, Nicolae Bădiță, posibil și Ion Vîlceanu de la Craiova II. Aceștia vor raporta direct lui Dan Stegărescu, care va trebui să prezinte în câteva zile o fișă a postului pentru fiecare dintre sindicalişti. Stegărescu este fostul șef de personal de la SE Turceni, adus de cea vreme la sediul central al companiei. Fișa postului va fi validată de directorul general al companiei. „A fost o întâlnire  cu liderii de sindicat în care am stabilit clar atribuțiunile fiecăruia. Lucrăm la fișa postului pentru fiecare. Fișa postului o fac ei, împreună cu șeful lor, cu domnul Stegărescu. Ei sunt pe alte funcții, dar acum i-am adunat pe toți sub aceeași umbrelă. Nu mai rămân pe posturile acelea și vor avea atribuțiuni de ajutor al nostru în activitatea socială, de protecția muncii, de relația cu autoritățile locale”, a declarat Sorinel Boza, managerul CE Oltenia.

Mitrescu: Nu sunt de acord cu relațiile cu comunitatea!

Sindicalistul Constantin Mitrescu spune că nu va accepta „în orice condiții” să fie mutat în acest birou plin cu sindicaliști. „Eu sunt inginer la protecția muncii, nu știu nimic de acest birou. Actul adițional îl am tot la protecția muncii. La ședință n-am fost, m-au chemat, dar nu m-am dus. Vom vedea... Ca să ai niște atribuții trebuie să semnezi un contract în care ai niște drepturi și obligații. Trebuie semnat un alt act. Nu știu dacă mă voi duce, depinde cu ce se va ocupa acest birou. Nu sunt de acord cu relațiile cu comunitatea, n-am nevoie să discut cu comunitatea. Depinde, dacă sunt numai chestii sociale, inspector social... Pot să stau la protecția muncii, am prin lege vreo 5 zile pe lună de sindicat. N-ar fi o problemă în sensul acesta”, a comentat Constantin Mitrescu.   

Vizualizări: 3,875

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: