Cea mai mare comună din Gorj, fără bani pentru asistenții personali: Salarii plătite doar pe jumătate

Criză financiară în comuna Bălești, județul Gorj: asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități au primit luna aceasta doar jumătate din salariile cuvenite, din cauza lipsei de fonduri. Situația este temporară, susține primarul Mădălin Ungureanu, dar afectează direct zeci de familii.

”Persoanele respective și-au primit lefurile la jumătate, începând de luna aceasta, banii urmând să îi recupereze cum vor intra de la Finanțele Publice, începând cu luna viitoare”, a declarat primarul Ungureanu la  Radio Infinit.

Comuna Bălești este una dintre cele mai mari din județ, cu peste 70 de asistenți personali în plată. Administrația locală a fost nevoită să ia măsuri de austeritate pentru a face față crizei.


 „Am fost toți de comun acord să ne diminuăm salariile cu recuperarea, bineînțeles, pe parcurs. Toată lumea trebuie să înțeleagă, la ora actuală ne confruntăm cu o dificultate pentru asistenții personali, la persoanele cu dizabilități, este la scară largă această chestiune”, a precizat Ungureanu, referindu-se la angajații primăriei.

Primarul critică lipsa de coerență din partea autorităților centrale, care au promis preluarea integrală a cheltuielilor cu asistenții personali, dar au revenit asupra deciziei.


 „Au tot vorbit acolo în Guvern că preiau tot handicapul, toate problemele cu dizabilități. Le-au preluat prin birourile închise și după aceea, când a fost să ia decizia, au zis: continuați cum a fost până acum  adică 90% de la stat și 10% din bugetul local”, a subliniat primarul. 

Pe lângă dificultățile legate de plata salariilor, comuna se confruntă și cu restanțe semnificative la plata lucrărilor realizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.


 „Totul se învârte în plata celor de la Ministerul Dezvoltării către societățile prestatoare. Au plătit câteva facturi, dar avem restanță de luat – vă dau exemplu: undeva la 20 de miliarde, peste 2 milioane de lei”, avertizează primarul.


Unul dintre proiectele afectate este cel din satul Ceauru, unde lucrările de modernizare a infrastructurii sunt realizate în proporție de peste 85%. Există riscul ca șantierul să se blocheze din lipsă de fonduri.


 „Dacă vor fi lucrările blocate și nu se vor face plățile la societățile care au prestat munca acolo, vor fi probleme nu numai la Bălești, în toată țara”, avertizează edilul.


El cere intervenția urgentă a Guvernului și rectificarea bugetară care să permită continuarea finanțărilor.


 „Ministerul Dezvoltării trebuie să găsească soluții alături de premierul țării – să facă prin rectificarea bugetară, să ia bani de la mai multe ministere și sumele respective să fie alocate pentru continuarea lucrărilor pe Anghel Saligny.”

Vizualizări: 802

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: