Cum arată noua Sală a Sporturilor şi când va fi gata

Una rece, alta caldă pentru târgujieni. În timp ce Sala Sporturilor este aproape gata şi va găzdui competiţia internaţională de box, în luna martie, la stadion mai este nevoie de alte investiţii. Primăria a cerut alţi bani Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi nu se ştie dacă ori când vor veni.

Până la sfârşitul acestei luni, noua Sală a Sporturilor va fi inaugurată. „Lucrările la acest obiectiv se apropie de finalizare. S-a trecut la montarea celor 1.223 de scaune în tribune. Parchetul a fost deja montat. În aproximativ două săptămâni, municipiul Târgu Jiu va beneficia de o sală modernă”, a transmis Raul Chiriac, directorul de investiţii din cadrul primăriei.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a mers vineri, 2 februarie, să inspecteze lucrările de la Sala Sporturilor. „Lucrările sunt în grafic. Scaunele sunt foarte frumoase, rabatabile, în trei culori: roșu, galben și albastru. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru perioada 15-20 februarie, după care va urma recepţia lucrărilor”.

„Prefer să mă înjure cetăţenii”

La stadion însă mai este cale lungă până când se vor încheia lucrările. Este nevoie şi de alţi bani chiar dacă, până acum, s-au investit peste 20 de milioane de euro. Municipalitatea a mai cerut bani de la CNI pentru amenajarea exterioară.  „Prefer să mă înjure cetăţenii că nu dau o dată exactă. Nu pot să spun când va fi gata. N-am ştiut, până a ajunge primar, că e vorba de investiţia iniţială şi ulterior trebuie să mai organizezi licitaţie pentru amenajarea pe verticală a acelei zone. De aceea, atâta timp cât nu vom avea acea finanţare de 70 de miliarde de lei (n.r. lei vechi) de la Compania Naţională de Investiţii, aprobată prin Hotărâre de Guvern, este foarte greu să dau un termen. Sper să terminăm cu documentaţia până la sfârşitul lunii martie, ca până în iunie să desfăşurăm investiţia”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Galerie foto



Vizualizări: 944

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: