Cum îți dai seama dacă sunt buni sau nu cartofii

Cartoful este leguma cel mai des folosită în bucătăria românească, mai ales că poate fi gătită în foarte multe reţete. Când alegeţi cartofi trebuie să ştiţi însă pe care să îi folosiţi, pentru a nu lua legume stricate la interior.

De foarte multe ori tindem să cumpărăm mai multe legume decât este necesar, așa că le depozităm în locuri uscate din casă și preferăm să le folosim cu alte ocazii. De la sănătos la toxic este un singur pas, așa că trebuie să avem mare grijă atunci când ne apucăm de o rețetă cu cartofi.

Există mai multe modalități prin care ne dăm seama dacă un cartof mai poate să fie consumat sau nu. Deși legumele au numeroase proprietăți benefice și sunt extrem de gustoase, ele pot să cauzeze probleme mari de sănătate dacă nu suntem atenți la starea în care se află. Pentru început, ei trebuie examinați pentru a vedea dacă există semne de deteriorare. Umezeala, petele maronii, micile crăpături și putregaiul ieșit la suprafață ar trebui să stârnească unele semne de întrebare. Deși imperfecțiunile pot să fie îndepărtate, gustul cartofilor ar putea să fie afectat. De asemenea, legumele trebuie tăiate pe jumătate pentru a nu exista pete maronii la interior.

Trebuie căutați, de asemenea, colții mici sau rădăcinile ieșite la suprafață. Cartoful este stricat dacă au apărut rădăcini vechi alături de cele noi, iar mugurii pot să fie observați pentru că au o nuanță mai deschisă, verzuie. Culoarea verde indică formarea solaninei, o substanță foarte toxică pentru oameni.

Fierberea sau prăjirea cartofilor nu elimină conținutul de solanină, așa că aceștia trebuie aruncați atunci când se observă semnele foarte vizibile prezentate mai sus.

Cartofii trebuie neapărat păstrați în locuri răcoroase, ferite de lumină pentru a nu exista probleme privind consumul lor pe viitor. Așa se poate întârzia creșterea volumului de solanină din interior. De asemenea, dacă ei au un gust amar atunci când sunt mâncați trebuie neapărat aruncați pentru că deja au devenit toxici.

Vizualizări: 2,466

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: