Cum păcălești organismul că e odihnit după o noapte albă

Ai pierdut o noapte la o aniversare sau o sărbătoare în familie şi a doua zi trebuie să mergi la muncă, dar nu vrei să dormi cu capul pe birou? Există câteva trucuri care te ajută indiferent cât eşti de obosit, printre acestea numărându-se hidratarea bună, lumina şi aerul curat sau chiar modul de a bea cafeaua.

Mănâncă cereale cu lapte şi o banană: Când suntem obosiţi, instinctul nostru este să mâncăm zahăr pentru o infuzie rapidă de energie. Dar excesul de zahăr ne face să ne simţim bine pentru o perioadă scurtă de timp, susţin specialiştii. Pentru a căpăta energie de durată, trebuie să îţi începi ziua cu proteine şi cu carbohidraţi ce provin din cereale integrale. Încearcă cereale cu lapte, peste care taie în feliuţe o banană.

Bea cafeaua încet şi pe îndelete: Pentru a avea un efect şi mai bun decât de obicei nu trebuie să dăm peste cap prima cană de cafea a zilei. Ea trebuie turnată într-un termos şi sorbită uşurel pentru a avea parte de ea cât de mult posibil. Însă renunţă la cafea după ora 15 pentru a nu avea probleme cu somnul în noaptea următoare.

Fă o plimbare: Dacă ai avut parte de o noapte albă o să suferi de somnolenţă cel mai mult între orele 13.00 şi 15.00. Dacă te trezeşti căscând în timpul întâlnirilor de la prânz, încearcă să alungi somnul cu o plimbare. Mişcarea stimulează inima, creierul şi muşchii, susţin specialiştii şi chiar şi o scurtă plimbare prin birou poate ajuta la alungarea căscatului.

Bea apă pentru a alunga somnul: Lipsa somnului poate cauza o uşoară formă de deshidratare, iar aceasta se manifestă prin oboseală. Aşadar, bea apă şi nu te vei mai simţi atât de adormit. Trebuie să bei destulă, chiar dacă nu ţi-e sete. Un mic truc pentru a scăpa de oboseală este să bei apă rece, chiar cu gheaţă. Băuturile calde tind să ne relaxeze, iar cele reci cresc nivelul de energie şi sunt răcoritoare.

Un pui de somn după-amiză sau „relaxare paradoxală“: Remediul ideal pentru oboseala mentală care intervine după o noapte fără somn este, evident, un pui de somn după-amiaza. Dar, cum în cele mai multe cazuri, acest lucru nu este posibil (mai ales că la slujbă, şeful se poate încrunta dacă ne vede dormind cu capul pe birou), cel mai bun lucru este o formă de odihnă activă care se cheamă „relaxare paradoxală“. „Concentraţi-vă asupra unui grup de muşchi ai corpului timp de 15 secunde, fiind atenţi doar la ce se petrece în acel grup şi la nimic altceva. Repetaţi peste tot în corp şi, surpriză!, vă veţi simţi mai odihniţi“, ne sfătuieşte doctorul Matthew Edlund, autor al cărţii „Puterea odihnei“.

Culcă-te la timp: În seara de după o noapte albă, te vei simţi foarte obosit şi vei avea tendinţa să mergi la culcare mult mai devreme ca de obicei. „Corpul nostru are un ritm natural al somnului şi al stării de veghe. Profităm cel mai mult dacă ne păstrăm acest ritm. Schimbarea programului pentru a recupera somnul pierdut poate conduce la alte probleme, cum ar fi trezitul prea devreme şi chiar insomnia“, spune doctorul Janet Kennedy, specializată în tulburări de somn. În loc să te culci imediat după cină, du-te la culcare cu doar o oră înaintea programului tău obişnuit şi trezeşte-te cu doar o oră peste ora matinală normală.

Vizualizări: 1,870

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: