Cum să faci mai comozi pantofii noi

O pereche de pantofi noi pot fi un chin atunci când îi încalţi pentru prima dată. Dar poţi remedia foarte uşor această problemă cu niște idei simple şi uşor de încercat acasă pentru că este foarte important să te simţi confortabil în perechea de pantofi noi.

De foarte multe ori experimentăm câteva săptămâni de dureri de picioare și disconfort atunci când încălţăm o pereche nouă de pantofi.

Pentru a evita pe viitor probleme neplăcute precum băşici sau bătături, te poți inspira din câteva trucuri pentru pantofii noi. Principala cauză a durerilor cauzate de pantofi este materialul dur. În timp, pantofii se mai lărgesc și încep să ia forma piciorului tău, dar până atunci ar trebui să îți iei câteva măsuri de precauție.

1. Un plasture

Este o soluție la îndemâna oricui și este deosebit de eficientă. Aplică un bandaj sau un plasture pe zona călcâiului, deoarece acesta este locul unde, de regulă, te va deranja pentru prima dată un pantof nou. Ai grijă să folosești un plasture suficient de lat pentru a acoperi întreaga zonă afectată. Altfel se va dezlipi repede și durerile vor reîncepe peste câteva minute.

2. Șosete groase și uscătorul de păr

Acesta este un truc folositor și foarte ușor de aplicat. Când ești acasă, încalță pantofii cu o pereche groasă de șosete pentru a umple bine tot spațiul din interior. Apoi folosește uscătorul de păr pentru a încălzi zonele pe care le simți strâmte. Aerul cald va înmuia și întinde materialul. Dacă nu reușești de prima dată, poți repeta operațiunea.

3. Pudră de talc

Această metodă presupune aplicarea de pudră de talc pe zona dureroasă, pentru a reduce frecarea și a preveni apariția bășicilor. Poți obține aceleași rezultate și cu ajutorul unui deodorant solid.

4. Pernuțe de silicon

Din magazinele specializate pentru încălțăminte poți cumpăra pernuțe din silicon care se lipesc pe parte interioară a pantofului. Se reduce astfel fricțiunea de la nivelul călcâiului, iar pantofii vor deveni mai confortabili.

5. Punga cu apă caldă

Pune o pungă cu apă caldă în interiorul pantofilor și asigură-te că este închisă ermetic pentru a nu curge. Apoi lasă pantofii în congelator peste noapte. Apa își va mări volumul prin înghețare și va lărgi interiorul pantofului. Astfel, perechea ta preferată va fi din ce în ce mai largă de fiecare dată când vei folosi această metodă.

Vizualizări: 2,220

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: