Curse regulate spre noua zonă comercială din Târgu Jiu

Târgujienii care vor dori să meargă la cumpărături în Dedeman şi Mall vor avea la dispoziţie mijloace de transport în comun. Începând cu data de 17 septembrie un autobuz Transloc va efectua curse regulate spre noua zonă comercială din municipiu. Programul a fost deja afişat în staţii, în autobuze şi troleibuze. Conducerea Transloc spune că există posibilitatea de a suplimenta cursele odată cu deschiderea Mall-ului.

Mijloace de transport în comun vor circula spre Dedeman începând de mâine, chiar dacă magazinul va fi inaugurat în data de 19 septembrie. Asta pentru a veni în sprijinul angajaţilor Dedeman. Potrivit conducerii Transloc zilnic vor fi efectuate câte 10 curse din zona de nord a oraşului către noua zonă comercială. „Începând cu data de 17 septembrie, un autobuz Transloc va pleca din zona ANL, de pe Narciselor, spre zona comercială. Prima cursă va fi la ora 6.50, iar ultima la ora 21.30. Vor fi efectuate câte 10 curse pe zi, în prima parte a zilei autobuzul va circula la un interval de circa două ore, urmând ca după-amiază să circule la un interval de aproximativ o oră. Programul curselor spre Dedeman a fost afişat în staţii şi în mijloacele de transport în comun”, a declarat Vasile Căilean, directorul Transloc. A

cesta a mai precizat că ia în calcul posibilitatea suplimentării curselor. „Am introdus curse spre Dedeman la solicitarea cetăţenilor şi a celor care lucrează acolo. Sunt aproximativ 150 de angajaţi care locuiesc în diferite zone ale oraşului şi au nevoie de mijloace de transport pentru a ajunge la serviciu. Am întocmit programul curselor în funcţie de programul dumnealor. Este foarte bine că se amenajează noi puncte comerciale atât pentru locuitorii municipiului Târgu Jiu, cât şi pentru noi, ca societate de transport în comun. În funcţie de numărul de călători există posibilitatea de a suplimenta cursele, mai ales odată cu deschiderea Mall-ului”, a menţionat Vasile Căilean.

AVANTAJ

Introducerea curselor regulate spre Dedeman vine în avantajul târgujienilor care locuiesc în zona Narciselor. „S-au suplimentat cursele mijloacelor de transport pentru cei care locuiesc la ANL din Narciselor. În loc de 7 curse pe zi, aceştia vor avea la dispoziţie câte 10 curse. De asemenea, începând cu data de 15 septembrie, s-a revenit la programul normal şi pe celelalte trasee, program ce suferise modificări pe perioada vacanţei elevilor. Pe ora de vârf, autobuzele şi troleibuzele Transloc circulă din 7 în 7 minute pe traseul 9 Mai-Artego”, a menţionat directorul Căilean.

Vizualizări: 564

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: