Dădeau spargeri numai la zile de sărbătoare

Patru tineri din Băleşti au fost reţinuţi de oamenii legi după ce împotriva lor a fost probată implicarea în două spargeri avute în localitate pe 1 şi 8 Martie. Patronii păgubiţi se plâng însă că hoţii le trec pragul numai în Ajun de Crăciun sau la "zile mari", stricându-le sărbătorile, mai puţin pe cea a Sfinţilor 40 de Mucenici, pe care, de data aceasta, suspecţii au petrecut-o în spatele gratiilor. În noaptea de 1 martie, hoţii au furat nu mai puţin de 600 de pachete de ţigări şi, pentru că nu i-a prins nimeni atunci, au recidivat pe 8 Martie. Numai că, de data aceasta, spre bucuria patronilor, doi dintre suspecţi au şi fost prinşi în flagrant, ulterior poliţiştii reuşind să pună mâna pe toată gruparea.

"Numai bucurii ne făceau indivizii ăştia la fiecare sărbătoare. Ori era 24 decembrie, ori acum de 1 şi 8 Martie, numai şi numai surprize la zile din astea festive", spune Ion Pop, unul dintre patronii păgubiţi, în timp ce un altul, tot din Băleşti, declară că şi el a fost victimă a celor patru. "Tot satul îi ştie de bravi ce sunt. Şi eu am magazin şi ştiu că ei au mai dat spargeri, dar bine că i-a prins Poliţia măcar acum. Umblau cu o maşină pe aici prin sat şi îi ştie toată lumea ca spărgători, acum să vedem cât rămân acolo unde le e locul", declară Nicolae Tănase.

Marţi seara toţi cei patru suspecţi au fost introduşi în arestul Poliţiei Gorj, după ce împotriva lor au fost strânse suficiente probe. "Pe doi dintre suspecţi i-am prins în flagrant şi toţi cei patru şi-au recunoscut faptele. Ei au indicat inclusiv persoana căreia i-au vândut ţigările, este vorba despre un bărbat din Peştişani care a cumpărat de la ei 60 de cartuşe de ţigări", afirmă  agentul şef Ion Butan de la Poliţia Băleşti. Cei patru indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ieri după-amiază fiind prezentaţi unei instanţe de judecată pentru a fi emise mandate de arestare preventivă.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: