Daniel Burlan: Am solicitat prelungirea perioadei de funcționare

Directorul Complexului Energetic Oltenia a declarat că a solicitat prelungirea perioadei de funcționarea pentru grupul 3 de la Rovinari și 7 de la Turceni, care ar trebui închise la finalul anului. 

Durata de funcționare a grupurilor nu expiră la finalul anului, când sunt programate să fie închise, astfel că societatea cere prelungirea închiderii lor, pentru a traversa iarna.

”Am solicitat prelungirea perioadei de funcționare și nu oprirea imediată a grupurilor 3 de la Rovinari, cum era prins, până la sfârșitul acestui an, și grupul 7 de la Turceni. Să nu le oprim la sfârșitul acestui an și să ni se permită funcționarea pentru trecerea perioadei de iarnă. Asta înseamnă să oprim grupurile la sfârșitul semestrului 1, în 2023, dar fără a începe dezafectarea lor și să fie păstrate în conservare ca și capacități în vederea unei situații de criză”. 


La începutul săptămânii trecute, Burlan a fost prezent într-o ședință la Senat, unde s-a dezbătut ordonanța de decarbonare. A declarat la Gorj TV că le-a spus și șefilor Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prezenți în sală, să nu retragă licențele grupurilor la momentul închiderii lor, ci să fi menținute în caz că este necesară repornirea lor în vreo situație de criză. 

”La ședința pe care am avut-o marți la Senat a participat și ANRE și am specificat acolo e bine ca la momentul în care oprim grupurile, fie că vrem, fie că nu vrem, va trebui la un moment dat să oprim, fiindcă poate nu mai este nevoie de de el pentru producția de energie electrică, la momentul ăla să nu ne grăbim să ridicăm autorizațiile de mediu pentru aceste grupuri, să nu ridicăm licența pentru aceste grupuri, să avem o perioadă în care să fie, poate ca și rezervă tehnică, pentru că poți să ai avarii la un grup pe care-l ai un prevăzut și nu ai cu ce să înlocuiești”.

  

Vizualizări: 1,761

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: