De ce are nevoie Rădoi pentru a-și implementa ideile la Craiova

Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, spune că marea problemă a Universităţii Craiova este concentrarea la finalizare. Rădoi consideră că jocul echipei s-a îmbunătăţit, dar mai are nevoie de timp pentru a-şi implementa ideile tactice.

Mirel Rădoi a adus pentru prima dată în discuție subiectul „titlul la Craiova” şi a precizat că obiectivul principal este intrarea în play-off şi nu titlul.

Deși are atacanți în lot marea problemă a fost finalizarea pentru că aceștia s-au accidentat, antrenorul precizând că are nevoie de timp pentru a implementa ideile sale de joc. „Ca şi număr, avem atacanţi, dar s-a nimerit să se accidenteze. Ne-am dori să legăm rezultate pozitive, dar abia acum facem două luni de când suntem aici, e şi greu pentru jucători să asimileze informaţiile tactice. Toţi antrenorii spunem că avem nevoie de timp şi între timp ne schimbă patronii. Nu am anunţat titlul, nu vorbesc de titlu decât dacă jucăm cu el pe masă, vrem să ne calificăm în play-off, acesta e obiectivul acum. Sunt puţine puncte acumulate până acum, ne dorim continuitate, asta a şi lipsit în ultimii ani pentru a ajunge mai sus în clasament. Cel mai important este acum ca jucătorii să citească singuri situaţiile din teren, încercăm să-i ajutăm prin exerciţii cognitive. Mai e nevoie de timp, sper să le facem cât mai rapid. Problema noastră acum este concentrarea la finalizare, cel mai greu lucru este să bagi mingea în poartă”, a declarat Mirel Rădoi.

Vineri, de la ora 21.00, Universitatea Craiova joacă în Trivale, cu FC Argeş, în etapa a 13-a a Superligii.

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: