UCB Târgu Jiu a început bine noul sezon și e pe podium

Echipa de handbal CS UCB Târgu Jiu are un start de sezon bun iar revenirea în Sala Sporturilor a fost cu noroc pentru gorjeni. După ce au jucat timp de un an la Runcu, handbaliștii universitari au redebutat în fața propriilor suporteri în week-end, cu o victorie.

UCB Târgu Jiu a reușit o victorie la revenirea în Sala Sporturilor. Gorjenii s-au impus în meciul cu satelitul celor de la CSM Oradea cu scorul de 36-30.

Handbaliștii universitari continuă astfel parcursul bun în acest început de sezon competițional după ce în prima etapă s-au impus în deplasare, la Craiova. Revenirea în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, unde au fost prezenți peste 300 de spectatori, a fost una cu bucurii pentru handbaliștii pregătiți de Adrian Gorun. „După o primă repriză, în care jucătorii noștri au resimțit presiunea rezultatului din meciul de azi, oaspeții au intrat la pauză cu un avantaj minim 14-15. În repriza secundă, jocul nostru s-a schimbat în bine și treptat jucătorii noștri au preluat conducerea pe tabela de marcaj, pe care nu au mai cedat-o până la final”, se arată în cronica meciului cu CSM Oradea 2, echipă care a dominat prima parte a meciului.

A fost remarcat jocul bun al recent transferatului Vlad Mladin, dar și a juniorului Sergiu Predan, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, junior aflat la primul sezon la echipa mare.

Pentru echipa universitară au înscris: Bondoc, Manole (7), Constantinescu (6), Predan (6), Mladin (4), Maranca (3) și Ghișe (2).

Neînvinsă în acest sezon, după primele 3 etape, UCB Târgu Jiu ocupă poziția a 3-a în clasament, cu doua victorii din două meciuri, o etapă nefiind programată datorita retragerii echipei AHC Drobeta Turnu-Severin.

Vizualizări: 521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: