Debut fericit pentru Costel Gâlcă la Universitatea Craiova!

Costel Gâlcă a avut parte de un debut fericit pe banca oltenilor. Antrenorul a oferit prima reacție după debutul cu o victorie categorică în meciul dintre Sepsi și Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-3.

Costel Gâlcă a debutat cu dreptul pe banca celor de la Universitatea Craiova. Echipa patronată de Mihai Rotaru s-a impus în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe cu un categoric 3-1. La finalul partidei, noul antrenor din Bănie a vorbit despre evoluția elevilor săi dar și despre așteptările pe care le are de la aceștia.

Tehnicianul a declarat că își dorește ca toți jucătorii să participe la faza defensivă, mai ales în momentul în care mingea este pierdută.

„Cred că e meritul jucătorilor. Au avut atitudine și au înțeles rapid ce trebuie să facem. Am stat bine în teren, am fost pragmatici și compacți. Pentru început mi-a plăcut foarte mult cum s-a exprimat echipa. S-au ajutat unul pe altul, au vorbit pe teren. Este importantă organizarea în apărare, să avem spații scurte și în atac să punem probleme pentru că avem jucători de calitate. Nu știm nimic deocamdată despre accidentări.

Sunt optimist pentru că am câștigat astăzi și pentru ce am văzut în teren. Meciurile vor fi diferite, trebuie să ne adaptăm, să fim mai inteligenți în joc și să plecăm cu cele trei puncte. În fiecare meci va fi altă istorie. Băieții au jucat foarte bine, pe termen scurt trebuie să menținem atitudinea aceasta și să putem participa, cât mai mulți, la faza de apărare după pierderea mingii”, a declarat Costel Gâlcă.

Costel Gâlcă s-a aflat la primul său meci pe banca oltenilor după ce a ajuns la o înțelegere cu Mihai Rotaru.

Vizualizări: 334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: