Delicatese vândute din restaurante ambulante. Un nou festival culinar la Târgu Jiu

O mulțime de truck-uri, un fel de camioane ale căror remorci sunt transformate în restaurante ambulante, vor împânzi în perioada 18-21 aprilie centrul civic al municipiului Târgu Jiu. Este vorba de Street Food Festival, un eveniment culinar organizat pentru prima dată în municipiu.

Activitatea se va desfășura în zona amfiteatrului din zona centrală a orașului. Camioanele cu mâncare se vor poziționa în jurul amfiteatrului, iar cei care vor degusta produsele comercializate de acestea se vor putea așeza la mesele ce vor fi amenajate interiorul amfiteatrului. Cel puțin asta spun autoritățile locale, care au pus la dispoziția organizatorilor amplasamentul, contra-cost. ”Truck-uri din toată țara vor aduce o mulțime de bunătăți culinare: burgeri și hot dog, deliciose steak-uri, produse din bucătarii exotice și, mai ales, dulciuri delicioase”, au anunțat organizatorii.

Nu se vor rezuma doar la a-și vinde produsele. Organizatorii pregătesc și petreceri pentru clienți. ”Este pentru prima dată când îl organizăm la Târgu Jiu. A prins bine și cel dinainte, Festivalul Mediteranean, și va prinde foarte bine și acesta, pentru că aici vorbim și de DJ, organizează tot felul de activități interactive. Muzică, tot felul de concursuri. Au un alt specific. Sunt binevenite”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Street Food Festival este organizat de MediaZone Music SRL.

Vizualizări: 4,371

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: