Deşteaptă-te, romanimale!

Sunt puţini oamenii care nu au comparat niciodată lumea politică de la noi cu o junglă şi pe politicieni cu fel de fel de animale simpatice, de la banalele bovine din gospodărie până la cele mai ciudate specii de amibe unicelulare. Şi aceia nu i-au comparat tocmai pentru că nu se pricep la zoologie. Altfel, asemănările sunt uimitoare. Tocmai de aceea, ziarul nostru vă propune, începând de mâine, un serial cu animăluţe politice. Sigur, noi vom pretinde că orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare şi neintenţionată, dar dumneavoastră veţi şti că nu e aşa şi vă veţi bucura de fabula cu morală tristă care se petrece în universul paralel al Romanimaliei. Acolo se va desfăşura acţiunea, într-un tărâm fabulos unde nici măcar legile fizicii nu sunt sfinte, ce să mai vorbim despre legile ţării, constituţie, onoare sau cumpătare. Totul va fi permis în Romanimalia, cum de altfel pare să fie şi în omoloaga ei din universul cunoscut, România.

Începând de mâine, vom prezenta câte un personaj pe zi, cu poză cu tot, iar de săptămâna viitoare intrăm în poveste. Dacă aveţi sugestii referitoare la politicienii pe care-i vreţi transpuşi în Romanimalia, această Pandora nu a avatarilor, ci a avarilor politici, aşteptăm propunerile dumneavoastră pe adresa redacţiei. Până atunci, vă lăsăm să vă mai bucuraţi puţin de România adevărată. Apoi o să ne mutăm cu toţii la junglă.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: