Director de liceu: Ciudată dimineață

"Ciudată dimineață! E prima dată în 31 de ani când lipsesc din liceu în prima zi de școală", a scris pe pagina de socializare Mădălina Popica, directorul Liceului Teoretic din Novaci, județul Gorj. Aici un profesor are Covid-19, iar ceilalți au fost carantinați la domiciliu, pentru că au participat la o ședință la care a fost și acesta. 

Directorul liceului nu înțelege măsura carantinării, câtă vreme la ședință au fost respectate toate normele impuse de pandemie, participanții au purtat măști și a fost respectată distanța. "Ciudată dimineață! Nu auzi vocile elevilor, întrebările colegilor! Simți doar gustul amar al regretului! Și auzi doar vocea plină de “misia pe care o are” a unui medic epidemiolog de la DSP Gorj, care nu a ținut cont de noțiunea de contact dată de toate documentele INSP.  Nici măcar o anchetă serioasă, așa cum se impunea, nu a făcut! Ne-au anunțat pe toți, la “gramadă”, că vom fi izolați", arată directorul liceului din Novaci.

În aceste condiții, școala a început aici în scenariul roșu, cu toți copiii acasă și lecții online. "Respectăm decizia impusă! Noi suntem exemple pentru elevi și pentru comunitate. Dar nu putem să nu tragem un semnal de alarmă către toate autoritățile, mai ales cele medicale, asupra lipsei de profesionalism pe care ne-au demonstrat-o angajații DSP Gorj", a mai scris Mădălina Popica. (A.A.)

Vizualizări: 3,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: