Directori și sindicaliști părăsesc CEO

Directorii din CE Oltenia care îndeplinesc criteriile de prepensionare sunt pe lista de disponibilizări a companiei. Cel puțin asta garantează managerul Sorin Boza, care a explicat că nu va face excepții, așa cum s-a întâmplat la concedierile colective care au avut loc în trecut la nivelul societății. Boza a dat și câteva nume de directori care sunt pe listă: Gheorghe Davițoiu, Nicolae Cilibiu, Dumitru Dragu sau Dumitru Ungureanu. L-a menționat și pe sindicalistul Marin Golea printre cei care vor fi concediaţi în perioada mai-iunie. „Listele cuprind pe toată lumea. Și pe Davițoiu, și pe Cilibiu, Dragu, și toată lumea. Și Golea este pe listă. Nu s-au schimbat listele și nu se vor schimba. Nu mă interesează ce a fost. Iată că nu mai rămâne nimeni”, a declarat Sorin Boza, managerul CE Oltenia.  Preşedintele Directoratului CEO a spus și cine sunt persoanele care pleacă și pentru care îi va fi greu să găsească înlocuitori. „Îmi pleacă și oameni valoroși. Șefi de secție, șefi de ateliere. Muncitorul îl formez mai ușor decât formez un șef de secție. Un om ca Ungureanu, care este numărul 2 în fosta divizie și este conducătorul celui mai greu EMC, pleacă și nu găsesc mâine dimineață unul să-i ia locul lui Ungureanu. Dar pleacă. Asta e viața...”, a mai spus managerul Boza. Şi opt mecanici de locomotivă vor părăsi CEO şi vor fi greu de înlocuit. Un mecanic de locomotivă se formează într-un an, a mai spus Boza.

Vizualizări: 5,869

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: