Directorul regional al DRDP Craiova în inspecție pe Transalpina

Directorul regional al DRDP Craiova a mers în inspecție pe Transalpina, acolo unde se lucrează de zor la îndepărtarea nămeților zăpadă de pe carosabil. Reprezentanții susțin că sunt șanse ca Transalpina să fie deschisă circulației mai devreme de termenul stabilit oficial, 20 iunie.

În ciuda vremii care a tot creat probleme, angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au continuat deszăpezirea pe DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului. Astăzi, lucrările au fost inspectate de directorul regional al instituției.

"Zăpada este foarte mare, pe anumite zone. Continuăm însă, pentru că știm că turiștii așteaptă cu nerăbdare deschiderea drumului. Dar vom deschide drumul doar când vor fi asigurate condițiile de siguranță pentru cei care vor circula pe acest sector de drum. Lucrăm cu încărcătoare frontale, autofreze și echipe de muncitori care refac semnalizarea rutieră și parapetele care au fost deteriorate în timpul iernii", a declarat Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, după inspecția lucrărilor.

Până acum, drumarii au reușit să treacă de Pasul Urdele, cel mai înalt punct de pe Transalpina. Utilajele avansează greu din cauza nămeților ce ating și patru metri. Se acționează cu încărcătoare și autofreze și se fac eforturi ca șoseaua să fie deschisă înainte de termen. În tot acest timp, turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze în zonă. Este risc de avalanșe ce pot antrena și bucăți de stânci.

Vizualizări: 595

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: