Discuția despre CEO, la Comisia Europeană, în august

Deputatul Mihai Weber a declarat că o să fie o întâlnire cu Comisia Europeană, pe subiectul cărbunelui de la CE Oltenia. Weber spune că s-a cerut o prelungire de trei ani.
Nu rezultă din declarațiile de la Radio Infinit ce anume trebuie să facă Guvernul și ce se va întâmpla concret. Și fostul ministru Sebastian Burduja a vorbit foarte mult despre argumentele pe care România trebuie să le aducă Comisiei, în explicarea cerinței de a prelungi activitatea pe cărbune, iar actualul ministru Bogdan Ivan pare că este tot în acest punct.
Weber a mai spus că la întâlnire a fost și conducerea companiei energetice și că la minister este un secretar de stat care se ocupă doar de CEO.
"Luna viitoare va fi o întâlnire cu Comisia Europeană dar când vom avea niște rezultate clare… Au fost propuneri legate de termenul de prelungire. În momentul de față vorbim de cel puțin 3 ani de zile. Am discutat cât se poate de aplicat, a fost și dl președinte al Directoratului Plaveti, a fost și dna Luminița Popescu, președinta Consiliului de Supraveghere. Este și domnul secretar de stat Casian Nițulescu se ocupă strict de zona CEO și acum trebuie să parcurgem niște etape”, a spus acesta.
Weber a mai declarat că nu este de acord cu punerea grupurilor în conservare, ci găsirea unei soluții de a fi la dispoziția operatorului de sistem.
Vizualizări: 1,282
Distribuie Trimite pe WhatsApp