Dividende la Artego. Când se dau banii!

Acţionarii Artego Târgu Jiu au aprobat, în adunarea generală din data de 30 martie, distribuirea unui dividend de 0,69474 lei, ceea ce raportat la preţul mediu al acţiunilor ARTE din data de 26 martie, de 7,05 lei, oferă un randament brut de 9,85%, reiese din raportul publicat ieri de companie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, din rezultatul net al anului trecut, de aproape 12,15 milioane de lei, suma de 6,22 milioane de lei va merge către acţionari, echivalentul a 51,2% din profit, 5,26 milioane de lei urmând să fie direcţionate către alte rezerve, iar 0,66 milioane de lei reprezintă alte rezerve din profitul reinvestit.

Pentru a putea beneficia de dividende, investitorii trebuie să aibă acţiuni ARTE la data de 21 august (implicit data ex-dividend de 20 august), plăţile urmând să se facă începând cu 1 septembrie.

Acţionarul majoritar al companiei, a cărei valoare de piaţă este de 63,59 milioane de lei, este Asociaţia Salariaţilor Pas Artego, ce deţine 77,81% din capitalul social al producătorului de articole din cauciuc.

Vizualizări: 2,045

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: