Primele mii de salariați ai CE Oltenia pleacă în șomaj tehnic de luni

Sindicatul Energia Turceni a anunțat pe pagina de socializare că, începând cu data de 06.04.2020 până pe data de 04.05.2020, activitatea Termocentralei Turceni și carierelor aferente Jilț Nord, Jilț Sud, Pesteana si Husnicioara va fi întreruptă, iar personalul va fi în șomaj tehnic.

Prin decizia Conducerii SE Turceni, personalul care va fi prezent în luna aprilie își va efectua șomajul tehnic în luna mai, pentru ca fiecare salariat al SE Turceni să aibă efectuate 17 zile de șomaj tehnic obligatoriu în cele 2 luni.

Șomajul tehnic, conform Contractului Colectiv de Muncă, se calculeazî astfel: 75% din salariul de încadrare + sporul de vechime din care se scad dările către stat, transmite sindicatul.

Din luna mai vor intra în șomaj tehnic energeticienii din Dolj și minerii de la carierele din zonele Motru și Rovinari.

Vizualizări: 6,640

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: