Doar jumătate din fermierii programaţi au depus cererile APIA

Fermierii gorjeni nu respectă programările Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Până în momentul de faţă doar jumătate din cei programaţi în primele două săptămâni ale campaniei au depus cererile în vederea obţinerii subvenţiei pe suprafaţă. Conducerea APIA Gorj recomandă fermierilor să evite aglomeraţia din finalul campaniei. Pentru prima oară în ultimii ani APIA Gorj primeşte cererile pe anul în curs, înainte de a fi efectuate plăţile pe anul trecut.

 Aproximativ 1300 de fermieri gorjeni au depus cereri pentru subvenţiile pe suprafaţă în primele două săptămâni ale campaniei din acest an. „Până luni seara, am înregistrat 1284 de cereri pentru o suprafaţă utilizată de 3248,61 hectare, din care eligibile la plată au fost 2756,57 hectare. Până în momentul de faţă, doar 7% din numărul total de fermieri şi-au depus cererile. În primele două săptămâni ale campaniei, circa 52% din cei programaţi zilnic au venit să-şi depună cererile. Recomandarea noastră este ca fermierii să respecte programările pentru a nu aglomera inutil şi activitatea funcţionarilor şi timpul fermierilor, la finalul campaniei”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

Potrivit conducerii instituţiei, în acest an, sunt cerute mult mai puţine documente faţă de campaniile anterioare. „Anul acesta a fost foarte mult simplificată procedura. Oamenii trebuie să vină numai cu adeverinţa eliberată după evidenţa Registrului Agricol, copie după cartea de identitate şi extrasul de cont bancar activ, nu le mai cerem alte documente, extras după Registrul Agricol. Până acum le ceream fermierilor documente de arendă, de închiriere, de concesiune, titlul de proprietate, absolut tot”, a precizat Constantin Negrea.

Campania de primire a cererilor unice de plată se va desfăşura în perioada  1 martie - 16 mai, fără penalităţi. Fermierii pot să-şi depună cererile unice de plată şi în perioada 17 mai - 10 iunie, însă cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.

BANI

Pentru prima oară în ultimii ani APIA Gorj primeşte cererile pe anul în curs, înainte de a fi efectuat plăţile pe anul trecut. Se pare că oamenii îşi vor primi banii abia luna viitoare. „Există nişte termene cuvenite între minister, APIA şi dezvoltatorul informatic, mai exact 8 aprilie pentru plăţile pe suprafaţă, respectiv 25 mai pentru subvenţiile în zootehnie”, a declarat directorul Negrea.

Vizualizări: 1,190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: